Ministrul Liviu Pop a anunţat la Cluj că va schimba Legea Educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, joi, 10 august, la a XII-a a ediţie a Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România, ediţie desfăşurată la Cluj, că până în septembrie 2018 se va termina proiectul de modificare a Legii Educaţiei.

„Vă asigur că, începând cu 1 septembrie, veţi fi parte a procesului de modificare a Legii Educaţiei Naţionale, vom deschide fişa de proiect astfel încât în septembrie anul viitor, după ce facem o analiză temeinică a ceea ce s-a întâmplat în cei 6 ani de la implementare, cu experţi din universităţi, Academie, federaţii sindicale, organizaţii studenţeşti, vom finaliza proiectul de lege în septembrie anul viitor când îl vom lansa către Parlament”, a spus ministrul Educaţiei, citat de Mediafax, în deschiderea a celei de-a XII-a ediţii a Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România.

Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România are loc între 9 şi 17 august, la Cluj, şi reuneşte peste 500 de reprezentanţi ai studenţilor.

Mai puteţi citi:

Admitere Academia de Poliţie 2017. Rezultatele au fost afişate. Care au fost ultimele medii de admitere

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite