Mărturia unei mame disperate: „Lucan amână de un an şi jumătate operaţia băieţelului meu. I-am dat un plic cu 4.000 de lei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Larisa şi fiul ei, Andrei
Larisa şi fiul ei, Andrei

Andrei Maliţa are trei ani şi jumătate, este din Hidişel, judeţul Bihor, şi suferă de hidronefroză la rinichiul drept. Cu doi ani în urmă, pe 20 noiembrie 2015, el a fost dus pentru prima dată la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj.

„Acum doi ani am ajuns prin intermediul profesorului Bizo (n.r.- Aurel Bizo, fostul şef al Colegiului Medicilor, care a decedat între timp, pe 16 septembrie) la domnul Mihai Lucan. Andrei avea hidronefroză de gradul 4 la rinichiul drept şi trebuia să fie operat cât mai repede. Dar nu s-a întâmplat aşa”, a povestit mama lui Andrei, Larisa Maliţa.

Timp de două săptămâni, Andrei a fost internat la institut, iar timpul trecea greu, mai ales că, spune Larisa Maliţa, medicul Lucan nu-şi făcea timp să discute despre starea micuţului pacient. Disperată şi măcinată de incertitudine, mama a apelat din nou la regretatul doctor Bizo, care ar fi intervenit pe lângă Lucan, spune femeia. „Domnul Lucan îmi vorbea foarte urât, mă repezea şi nu stătea să-mi explice care e situaţia lui Andrei. Nu se obosea nici să-mi spună când îl va opera, eram doar amânată. Nici măcar nu intra la vizite, nu părea deloc interesat de starea pacienţilor”, a explicat Larisa Maliţa.

Într-un final, după mai bine de două săptămâni, la insistenţele lui Bizo, Lucan şi-ar fi făcut puţin timp şi pentru Andrei: „I-am dat domnului Lucan un plic cu 4.000 de lei şi de atunci a fost ceva mai atent, în sensul că uneori îmi mai răspundea la întrebări şi i-a făcut copilului ureteroscopie cutanată (n.r. - ureteroscopia constă în introducerea unui endoscop în ureteră). Andrei a mai rămas o săptămână la institut, apoi a fost externat”.

„A spus că nu ştie cine suntem”

Deşi lucrurile păreau în sfârşit să se îndrepte în direcţia bună, problemele au reapărut la scurt timp. Aşa cum stabilise Mihai Lucan, Larisa Maliţa a revenit cu băieţelul la institut după două săptămâni, pentru ca lui Andrei să-i fie scoasă sonda care i-a rămas implantată după operaţie.

„Nu mi-a venit să cred când a spus că nu ştie cine suntem, deşi i-am arătat actele din spital. Apoi mi-a spus să revin cu copilul peste şase luni pentru a-i face o reimplantare şi pentru a-i introduce un sent ureteral. Zicea că Andrei nu este refăcut în totalitate şi m-am conformat. Am revenit la data la care ne-a spus el, dar ne-a refuzat din nou. De atunci, într-un an şi jumătate, am mai fost de cinci sau şase ori la el, dar tot fără niciun rezultat. Inevitabil îmi spunea că băiatul nu e refăcut şi să mă întorc mai târziu. Am cerut şi alte păreri, iar domnul Bizo ne-a spus că Andrei s-a refăcut în proporţie de 98% şi că mai mult de atât nici nu se poate. Degeaba, pentru că domnul Lucan a continuat să ne spună că trebuie să mai aşteptăm. Dar cât să mai aşteptăm?”, s-a întrebat Larisa Maliţa.

Starea lui Andrei s-a înrăutăţit

Între timp, Andrei a început să se simtă tot mai rău şi s-a îngrăşat cu 12 kilograme din cauza bolii, iar durerile au devenit tot mai mari. „Nu mai ştiam ce să facem, eram disperaţi. Atunci am decis să merg şi la alţi medici urologi. Şi ei mi-au spus că e refăcut şi că ar trebui operat, însă nimeni nu-şi asuma asta. Mi-au zis că doar domnul Lucan ştie exact ce i-a făcut lui Andrei şi că tot el trebuie să-l opereze”, a rememorat Larisa Maliţa.

Femeia spune că a ajuns la capătul răbdării şi că s-a decis să apeleze la justiţie. „Nu este normal ce se întâmplă, copilul n-are nicio vină că eu n-am mii de euro să-i dau medicului. Am tot încercat să înţeleg, dar văd că ne amână cu operaţia de mai bine de un an şi jumătate, iar Andrei se simte tot mai rău. Cum şi ceilalţi medici cu care am discutat mi-au spus că băiatul ar trebui operat, m-am decis să-mi caut dreptatea în justiţie”, a încheiat Larisa Maliţa.

Medicul Mihai Lucan fost manager al Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj aflat sub control judiciar s-a prezentat la secţia de politie nr 17 din Bucureşti FOTO Mediafax / Marian Ilie

Lucan, la vizita obligatorie de la Poliţie, conform controlului judiciar FOTO: MEDIAFAX/ MARIAN ILIE

Doctorul Mihai Lucan (foto sus), cercetat de DIICOT pentru delapidare şi constituire de grup infracţional organizat, a fost plasat sub control judiciar. Rugat de jurnalişti, să răspundă la mai multe întrebări în cursul vizitei sale la Poliţie din ziua de vineri, 29 decembrie, Lucan a spus că momentan nu poate oferi informaţii din anchetă.

Te-ar putea interesa şi:

Povestea tragică a adolescenţilor cărora li s-a refuzat transplantul de rinichi. Organele au fost transplantate de medicul Lucan lui Victor Socaciu

Cazul cutremurător al Adinei, tânăra care a murit după ce a fost refuzată de Mihai Lucan: „Din păcate, a dat peste un Mengele al medicilor din România“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite