Un coleg a răspuns la telefon şi a zis „Da, sunt la proiecţie la «Comoara», da, da, unii caută o comoară şi de fapt găsesc...“ (spoiler alarm). Mi-am pus mâine la urechi şi am început să „la-la-la“ dar era prea târziu.

La proiecţia din parcul de sculpturi de la Vlaha, din cadrul TIFF, am văzut tot felul de personaje: artişti, hipsteri, localnici, cunoscuţi şi necunoscuţi, bărbaţi cu mustăţi de Salvador Dali, balerine din paie, tunuri transformate în clopote şi chiar măgăruşi invizibili. Fix înainte de proiecţie s-a lăsat înserarea, căldura de afară s-a transformat în frig, toată lumea s-a înfofolit şi rândul din faţa noastră a fost ocupat de nişte bătrâne îmbrăcate în port popular maghiar.

Filmul „Comoara“ (regia Corneliu Porumboiu, premiul Un Certain Talent la Cannes) a fost bun, de văzut şi revăzut (pe scurt, povestea unui bărbat care se hotărăşte să-şi ajute un vecin să sape într-o curte de la ţară, în căutarea unei comori), plin de umor (pe mine doar „A fost sau n-a fost“ m-a mai făcut să râd aşa), mai ales dacă acceptaţi convenţia absurdului, cu un final din aceeaşi gamă pe care nici măcar la telefon n-o să-l dezvălui cu voce tare.

După atâtea comori căutate, filmul s-a prelungit şi în realitate: una dintre bătrânele în costum popular s-a întors şi ne-a întrebat dacă nu cumva am găsit noi mărgelele ei tradiţionale pe care le purtase în acea seară. Ne-am aprins lanternele la telefoane şi am început să orbecăim pe sub scaune, prin iarbă, în căutarea mărgelelor care, evident, nu au mai fost găsite vreodată. Am plecat spre Cluj cu sentimentul că va fi bine.

În cele trei zile de TIFF care au mai rămas ar mai fi câteva filme foarte interesante de văzut, mai ales că au început şi proiecţiile româneşti. Vineri, spre exemplu, ar trebui neapărat să vedeţi „Bondoc“ (regia Mihai Mincan, Cristian Delcea, Mihai Voinea – un film despre un bătrân şahist) şi „Staţia Iezer 15.033“ (regia Iulia Matei – un film despre viaţa unui meteorolog la staţia meteo Iezer). De asemenea, de neratat, tot vineri: „Despre oameni şi oi“ (regia Grímur Hákonarson, premiat cu Un Certain Regard la Cannes) şi „Un etaj mai jos“ (regia Radu Muntean).

Dincolo de filmele astea, dincolo de poveşti, dincolo de festivaluri şi dincolo de toate straturile anxietăţii, ar mai fi câteva lucruri mărunte pe care nu trebuie să le rataţi în Cluj sau oriunde altundeva. Mâncarea gustoasă, clădirile din alte secole, lumina de după-amiază, liniştea şi oamenii. Mai ales oamenii. 

CITIŢI ŞI:

Jurnal de TIFF - Bună dimineaţa, Cluj!

Jurnal de TIFF - Sadomasochiştii, naziştii şi ploaia

Jurnal de TIFF - Un film bun, un film prost şi alte incendii