FOTO VIDEO Tabăra de dans care a transformat o comună din Apuseni într-o destinaţie turistică pentru toate neamurile pământului
0O comună clujeană este un model de cum se poate face turism prin cultură. Tabăra Internaţională de Dansuri şi Cântece de la Sâncraiu face dintr-o localitate banală de munte o destinaţie de vacanţă pentru turişti din toate colţurile lumii.
La circa 60 de kilometri de Cluj-Napoca, cam o oră de mers cu maşina, o poartă „brodată“ din lemn marchează intrarea în comuna Sâncraiu. Aici trăiesc circa 1.800 de oameni, din care 25% sunt de etnie română, iar restul - maghiari.
Aşezarea deschide calea spre Apuseni şi spre un loc de poveste unde străinii înconjoară, la propriu, globul ca să înveţe cântecele şi dansurile locului. Pentru cunoscători, zona se numeşte Ţara Călatei, un loc prea puţin ştiut în România.
Mii de oameni vin aici de 23 de ani încoace pentru Tabăra Internaţională de Dansuri şi Cântece Populare Sâncraiu.
Turiştii nu sunt doar din Europa, din ţări ca Ungaria, Polonia, Olanda, Belgia sau Germania, ci şi din state de peste mări şi ţări precum Canada, Mexic, Argentina şi îndepărtata „Ţară a Soarelui-Răsare“ - Japonia.
Anul acesta, în perioada 5-11 august, aproape 400 de străini au vizitat Sâncraiu. Studenţi, muzicieni, oameni de afaceri, profesori sau oameni simpli, tineri sau bătrâni au ales să se relaxeze o săptămână, în vacanţă, în comuna din inima Ardealului.
Dar şi să facă ce le place: să danseze. Iar unul dintre dansurile pe care le-au învăţat aici este unic în lume: „Fecioreasca“– dans popular maghiar specific doar Ţării Călatei din judeţul Cluj.
Tokyo dansează pe ritmuri maghiare
Unii au venit aici pentru prima dată, iar alţii au fost atât de încântaţi de ediţiile precedente încât au ţinut să revină. Lecţiile de dans din această tabără, care durează o săptămână, îi costă 100 de euro. Unii au învăţat şi câteva cuvinte de bază în limba maghiară ca să înţeleagă comenzile instructorilor.
„Sunt pentru prima oară aici şi îmi place foarte mult. Am aflat despre această tabără de la prietenii de pe internet. Înainte să învăţ dansuri tradiţionale maghiare, am studiat împreună cu soţia alte dansuri. Iar asta facem de aproape 30 de ani. Acasă, în Tokyo, avem un club de dansuri maghiare (n.r. – clubul se numeşte Odoribe) unde dansăm jocuri populare ungureşti şi ardeleneşti“, spune Takashi Kamiya (53 de ani), un om de afaceri din Tokyo, oraş situat la circa 9.000 de kilometri distanţă de mica aşezare clujeană.
Kamiya mai povesteşte că în 1999 a fost la Răscruci, tot în judeţul Cluj, într-o tabără asemănătoare cu cea de la Sâncraiu. „Sper să pot împărtăşi experienţele mele prietenilor şi cunoscuţilor de acasă, deşi unele dansuri sunt un pic dificile“, adaugă zâmbind Takashi Kamiya.
El ştie mai bine satele ardeleneşti care organizează evenimente cu participare internaţională decât oraşele din Transilvania. Ştia de localitatea clujeană Răscruci şi oraşul Miercurea Ciuc, nu şi de marile oraşe din Ardeal. În a doua săptămână din august, într-o zi în care nu avea program de dans, japonezul a mers împreună cu 14 conaţionali ai săi într-o excursie prin Transilvania.
Soţia sa este fascinată de picturile pe mobilă din zona comunei Sâncraiu. Adoră culorile folosite de meşteşugarii autohtoni pentru că sunt foarte vii.
„Mă interesează pictura pe mobilă. Am încercat şi eu să învăţ să pictez acele modele, dar este foarte greu“, zice Junko Kamiya, soţia lui Takashi, antrenoare de fitness.
Instructorii de dans spun că japonezii sunt, cum altfel?, foarte punctuali. Cei mai punctuali învăţăcei. Pe lângă faptul că nu întârziau un minut la cursuri, niponii au urmat lecţii de dans la categoria avansaţi.
„Este un tânăr din Japonia care stă la mine la pensiune. Dumnezeule! Dansează o «Feciorească» de zici că s-a născut aici, la Sâncraiu!“, exclamă Vincze István, proprietarul unei agenţii de turism din Sâncraiu şi al pensiunii unde au fost cazaţi niponii.
Un măr care nu e al discordiei
Natalia Nojek este o studentă poloneză în vârstă de 27 de ani, venită şi ea să deprindă tainele dansurilor ungureşti la Sâncraiu. Ea a absolvit Filologia la Budapesta şi acum este în anul al treilea la Etnologie şi adoră dansurile tradiţionale. A început cu jocurile populare poloneze şi, printr-o bursă de doi ani în Ungaria, a învăţat dansuri ungureşti.
„Toţi cei care studiază dansuri populare în Ungaria ştiu de această tabără din Sâncraiu. Dansurile ungureşti sunt mai frumoase decât cele poloneze pentru că au mai multe elemente de dificultate, sunt mai dinamice“, apreciază Natalia.
Colega ei de cameră din Budapesta este din Transilvania şi i-a povestit despre aceste locuri. Şi realitatea nu i-a trădat imaginea pe care şi-a format-o.
„Satul îmi place foarte mult pentru că este curat şi oamenii sunt primitori. Am făcut un tur al împrejurimilor şi o bătrână mi-a oferit un măr“, adaugă Natalia Nojek.
Ea a vizitat Cluj-Napoca, Turda, Târgu-Mureş, Oradea, însă spune că îi plac mai mult satele cum ar fi Sic (n.r. – o comună din judeţul Cluj cu populaţie majoritar maghiară, ca şi Sâncraiu), unde a fost anul trecut, tot la o tabără de dans. Dintre oraşe, cel mai european i s-a părut a fi Cluj-Napoca, deşi cablurile aeriene îl urâţesc.
Meniu la „Episcop“
Vincze István (58 de ani), cunoscut în Sâncraiu drept „Episcopul“, după porecla bunicului său, căci în comună sunt mai mulţi Vincze, spune că meniul de o săptămână al japonezilor a fost unul tradiţional. „Nu le-am dat orez, ci mâncare tradiţională. Mai precis: slănină, caş făcut în casă, gem de măceşe, care este un produs specific locului, şi ciorbă de perişoare. Ciorba le-a plăcut la nebunie, mi-au zis să o felicit pe bucătăreasă“, spune gazda zâmbind.
Şi ca să nu uite prea curând de zilele petrecute la Sâncraiu, Vincze i-a dat fiecăruia dintre cei 15 musafiri din Japonia afinată şi ţuică de prune.
„Anul trecut am avut un grup de canadieni. Erau atât de fascinaţi de sat încât nu se opreau din făcut poze“, adaugă proprietarul pensiunii.
O noapte la pensiunea lui Vincze costă 18 euro (aproximativ 80 de lei), incluzând trei mese. Asta înseamnă un câştig în jur de 1.900 de euro pe săptămână la 15 turişti. Iar la „Episcopul“ camerele sunt pline din martie până-n noiembrie. Poate caza 27 de persoane.
Are în curtea sa şi un muzeu cu război de ţesut, farfurii pictate, mobilă pictată, perne şi pat tradiţionale, costume specifice portului din zonă. Nici şura n-a scăpat nevalorificată. A fost transformată în mini-pensiune şi sală de mese. Iar mica livadă de lângă, cu via care face umbră şi iarba verde, este un loc numai bun pentru a savura cafeaua dimineaţa. ;
“Mă interesează pictura pe mobilă. Am încercat şi eu să învăţ să pictez acele modele, dar e foarte greu”, Junko Kamiya turist japonez
Caznele afacerilor de pe urma taberei
Tabăra Internaţională de Dansuri şi Cântece, din august, Festivalul Măceşelor, din octombrie, şi Târgul de la Negreni, tot din octombrie (când la Sâncraiu se organizează Festivalul Strugurilor), sunt evenimentele care aduc mii de turişti anual în Sâncraiu.
Iar de acest lucru profită cei 46 de proprietari de pensiuni din comună. Cei mai mulţi au între 50 şi 60 de ani, dar sunt şi tineri de 30 de ani care au pensiuni, şi pensionari peste 70 de ani.
Rămas şomer la 40 şi ceva de ani, la începutul anilor ’90, Vincze István nu ştia în ce direcţie s-o ia şi atunci i-a venit ideea să trăiască din turism.
„Când am început, habar nu am avut. Îmi pierdusem locul de muncă. Predam inginerie mecanică la o şcoală din Huedin. Am zis să văd cum va fi în turism. Banii nu se fac uşor“, mărturiseşte bărbatul.
A făcut cursuri de turism, de engleză şi de franceză ca să se înţeleagă cu turiştii, şi azi are o afacere prosperă pe care speră să o lase moştenire fiului său, care studiază Ştiinţele Economice.
Iar să ţii o afacere nu e lucru uşor. O recunoaşte şi Vincze.
„La prima ediţie a taberei am avut în gazdă un cuplu din München care aveau vreo 70 de ani. Atunci mi-am dat seama că trebuie să mai exersez engleza“, zice acesta.
La el stau, de când se organizează această tabără, turişti pasionaţi de dans din toată lumea. Cum nu a mai făcea faţă cererii, în urmă cu câţiva ani, a cumpărat o casă veche, din 1927, pe care a amenajat-o ca pensiune.
Şi lucrurile merg bine acum. În opt luni, din primăvară până-n toamnă, pensiunea sa este aproape plină, iar iarnă organizează Pomana Porcului cu muzică tradiţională şi petreceri de Revelion.
Vincze István spune că merită să trăieşti din turism, mai ales că acestei tabere de dans i s-a dus vestea prin viu grai, nu sunt pliante sau broşuri de unde să afli despre ea. Şi totuşi, e la mare căutare pentru că locurile se ocupă cu jumătate de an înainte de a începe tabăra.
„Dacă nu era tabăra, comuna ar fi fost una săracă şi nu ne-am fi gândit vreodată să facem agroturism. Am avut turişti la mine la pensiune cărora le-a plăcut aşa de mult încât au revenit anul următor şi şi-au adus şi
copiii“, zice Vincze.
Primarul întreprinzător
Şi fostul primar, acum în vârstă de 71 de ani, are pensiune în bătătură. „În 1991, am fost cu Vincze István lângă Lacul Balaton, în Ungaria, la o întâlnire a Asociaţiei Localităţilor Sfântul Ştefan din Bazinul Carpatic (n.r. – o asociaţie a tuturor localităţilor care poartă numele de Sâncraiu). Şi acolo am văzut că erau multe pensiuni care trăiau din agroturism. Ne gândeam: oare noi nu am putea? Iar când am văzut că la prima ediţie, din 1991, au venit 170 de persoane ne-am dat seama că tabăra va fi un succes“, afirmă Kisjancsi Jószef, fostul primar.
Lecţiile de dans s-au ţinut în sala de nunţi, ca şi acum, iar oaspeţii au fost cazaţi la oameni în sat. „Iniţial, am gândit tabăra asta ca pe o posibilitate pentru oameni de a face un venit suplimentar. Sunt alte localităţi din zonă mult mai darnice ca frumuseţe decât Sâncraiu şi nu sunt valorificate cum trebuie. Mă refer aici la Săcuieu, Călăţele şi Beliş“, afirmă fostul edil.
A lucrat 27 de ani în fruntea administraţiei locale, în ultimii ani fiind viceprimar şi primar. În 2004 s-a pensionat, iar de vreo 10 ani are o pensiune care poate găzdui şase persoane. Închirierea unei camere costă 30 de lei de persoană, pe zi, şi include micul dejun. Turiştii primesc doar produse tradiţionale începând cu pâinea de casă făcută în cuptor.
Dacă lui Vincze István îi ies mii de euro an de an din turism, fostului edil pensiunea îi aduce, după ce scade cheltuielile, cam 200-300 de lei lunar. Însă îi sunt suficienţi deoarece îi completează sursa principală de venit, pensia de 1.300 de lei.
46 de proprietari de pensiuni sunt în comuna Sâncraiu din judeţul Cluj
Reţeta succesului, strategie de la Primărie
Organizatorul taberei de dansuri este directorul Operei Maghiare din Cluj, Szep Gyula, rudă cu
Kisjancsi Jószef, fostul primar din Sâncraiu. „La prima ediţie nu s-a înscris nimeni din ţară, dar au venit din Japonia şi din America. Am văzut că este un interes foarte mare pentru aceste dansuri şi am continuat. Organizăm o tabără de folclor maghiar, iar dansurile fecioreşti din Călata sunt unice în lume“, afirmă Szep Gyula.
Şi aşa, de 23 de ani, comuna prosperă. Toate străzile sunt asfaltate, există apă curentă, fiecare casă are muşcate la geam încât ai zice că întreaga comună e o mare pensiune. Şi sediul primăriei, dacă nu ar avea plăcuţă, l-ai confunda cu o pensiune.
Actualul primar, Póka Andrei, aflat la al patrulea mandat, spune că ar fi bine dacă localităţile care trăiesc din agroturism ar fi sprijinite de Guvern în sensul valorificării pentru comunitate a acelor taxe şi impozite din turism.
„Banii care intră în bugetul comunei din agroturism sunt insignifianţi. Soluţiile ar fi un mai mare sprijin din partea Guvernului şi fondurile europene. Noi, în Sâncraiu, prin proiecte cu bani europeni am asfaltat străzile, am făcut canalizare. În toate cele cinci sate din comună veţi vedea flori la geamuri, curăţenie, garduri vopsite şi aranjate. Dacă nu, amendă de 200 de lei. Forţa de constrângere a dat roade şi vedeţi cum arată comuna şi ce zic turiştii despre ea“, explică primarul.
Şi preţul unei case din Sâncraiu rivalizează cu cel al unui apartament vechi din Cluj-Napoca: 30.000 de euro. „Avem listă cu cei care doresc să cumpere astfel de case. Însă ei trebuie să ne demonstreze că vor avea grijă de ea“, mai zice primarul.
Tabăra internaţională de dansuri de la Sâncraiu este un exemplu prin care un simplu eveniment cultural poate atrage turişti din toată lumea, asta doar dacă este bine coordonat şi susţinut de comunitate şi autorităţi. Turişti care aduc alţi turişti şi care ajung să redescopere şi să preţuiască lumea satului mai mult decât noi.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
