FOTO Ziua 3 la Electric Castle. Artistul Bonobo către fanii festivalului: „Sunteţi cel mai tare public în faţa căruia am cântat anul acesta“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bonobo pe scenă FOTO: Electric Castle Festival
Bonobo pe scenă FOTO: Electric Castle Festival

Ziua a treia a Electric Castle a adus la Castelul Banffy de la Bonţida circa 22.000 de oameni depăşind toate recordurile de audienţă la scenele festivalului. La miezul nopţii, curtea castelului era plină până la refuz, iar alte câteva mii de oameni au umplut spaţiul din faţa scenei Dance Garden.

Artistul Bonobo este un alt mare nume care a concertat la Electric Castle Festival şi s-a arătat impresionat de publicul de la Bonţida.  „Sunteţi cel mai tare public în faţa căruia am cântat anul acesta”, a spus artistul, la sfârşitul recitalului.

Spectacolul a atins noi cote odată cu urcarea pe scenă a DJ Shiver, care a venit nu doar cu muzică, ci cu cel mai mare Disco Modern realizat vreodată: artificii, confetti, lumini, lasere, beat-uri, toate menite să fie un tribut adus celor care au fost alături de acest festival de la bun început.

electric castle festival cluj foto

Beat-urile din The Mill au umplut spaţiul fostei mori din Bonţida la capacitate maximă, iar la Stables experienţele inedite de „silent cinema” şi „silent disco” au adunat alte mii de persoane de după-amiază şi până a doua zi dimineaţă.
Energia festivalului i-a ţinut pe fani conectaţi până în zori, ora de vârf pentru plecări spre Cluj fiind după ora 5 duminică dimineaţa.

electric castle festival cluj foto

Sâmbătă au avut loc câteva concursuri sportive, în spaţii create special în acest sens. La Secţiunea Urbană Burn, ziua a fost dedicată finalelor competiţiilor de skateboarding şi biciclete. Unii dintre cei mai buni rideri din Germania, Spania, Suedia şi Ungaria au demonstrat trick-uri în premieră în ţara noastră. La concursul de skateboarding, dedicat zilei internaţionale a acestui sport, riderii din Bucureşti şi-au împărţit locurile pe podium: Dragoş Cârlan (locul I), Marius Diatcu (2) şi Răzvan Popescu (3).

electric castle festival cluj foto

Noaptea de duminică va fi închisă de Fred V & Grafix feat Dynamite MC şi Madliquid. Alţi 30 de artişti vor face atmosferă la celelalte patru scene ale festivalului.

Mai puteţi citi:

FOTO Ziua 2 la Electric Castle Festival: 20.000 de oameni, ploaie şi concerte de neuitat

Festival la castel. Peste 130 de trupe şi artişti vor urca pe scena Electric Castle de la Bonţida în acest weekend. Programul concertelor

Festival de poveste la „Versailles“-ul Transilvaniei. „Electric Castle Festival 2014 va fi «bigger, stronger, better»”

Festivalului Electric Castle de la Bonţida a adunat mai mulţi spectatori decât concertele Deep Purple şi UB 40 pe Cluj Arena

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite