"Dorel", în varianta penală: trei bărbaţi din Cluj au fost prinşi şantajând pentru mici reparaţii la case

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbaţii au fost prinşi în flagrant. FOTO: Poliţia Cluj
Bărbaţii au fost prinşi în flagrant. FOTO: Poliţia Cluj

Cereau iniţial sume modice pentru lucrări de înlocuire a jgheaburilor şi ţiglelor de pe acoperişurile caselor, iar apoi scoteau mii de euro şantajându-i şi ameninţându-i pe cei care i-au angajat. Este strategia prin care trei bărbaţi, care au fost prinşi în flagrant de poliţişti, au câştigat sume mari de bani la Cluj.

„La data de 25 august, poliţişti de investigaţii criminale, sprijiniţi de poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au destructurat, prin prindere în flagrant, o grupare infracţională, specializată în comiterea de infracţiuni de şantaj şi înşelăciune. Cu ocazia flagrantului organizat pe raza municipiului Cluj-Napoca, asupra membrilor grupării au fost găsiţi 3.700 de euro şi peste 2.500 de lei, dintre care 2.000 de lei marcaţi, bani care ar proveni din comiterea de infracţiuni”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Cluj. 

cluj

Şantaj şi înşelăciune

Din cercetări a rezultat că membrii grupării, 3 bărbaţi cu vârste cuprinse între 28 şi 55 de ani, din judeţele Cluj şi Harghita, se angajau în efectuarea unor lucrări de înlocuire a jgheaburilor şi ţiglelor de pe acoperişurile imobilelor, solicitând persoanelor vătămate o sumă modică. La finalizarea lucrării, prin ameninţări repetate cu acte de violenţă, bărbaţii în cauză exercitau presiuni asupra persoanelor vătămate şi familiilor acestora, pentru a le remite alte sume de bani. Până în prezent, în sarcina membrilor grupării s-au reţinut două acte distincte de şantaj şi înşelăciune, fapte comise în luna august, pe raza municipiului Cluj-Napoca, asupra a două persoane vătămate. Faţă de cei trei bărbaţi s-a dispus continuarea urmăririi penale, pentru comiterea infracţiunilor de ,,şantaj” şi „înşelăciune”, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

cluj

Reţinuţi pentru 24 de ore

Toţi membrii grupării au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. În cauză se efectuează cercetări în vederea probării întregii activităţi infracţionale a grupării. Activitatea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

Citeşte şi

Banca „regelui astfaltului“ a fost spartă la Cluj. Nu s-au furat bani, ci un laptop, un telefon mobil şi un aparat foto

Un instructor auto clujean pregătea cursanţii băut. Şi-a pierdut atestatul, permisul de conducere şi a fost amendat

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite