Cum să-ţi recuperezi inspiraţia când mintea refuză să răspundă. Trei tineri susţin că au găsit reţeta creativităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Speakerul Lorand Soares Szasz, consultantul Dacian Păşcuţă şi designerul Andrei Ureche lansează marţi, 3 noiembrie, la Cluj, volumul „Inspiraţie pe Plus“. Cei trei au descris detaliat 52 de metode despre cum „chemi“ inspiraţia, pe care le-au testat şi îmbunătăţit.

Ce faci când nu eşti inspirat şi ai de terminat un proiect? Ce soluţii ai putea aplica? Şi ce ar fi bine să eviţi? La aceste întrebări au răspuns, detaliat, cu exemple, trei clujeni în cartea ”Inspiraţie pe Plus”. Cei trei sunt Lorand Soares Szasz, Andrei Ureche şi Dacian Păşcuţă (foto mai jos, în ordinea prezentării, credit foto: Facebook), iar ideea cărţii lor a plecat de la faptul că zilnic aveau ceva de creat: un text, o strategie, un proiect. 

”Însă existau unele zile în care pur şi simplu simţeam că “treaba nu merge” şi că stau pe loc”, povesteşte Dacian Păşcuţă (foto mai jos, credit foto: Facebook).

“Cum ar fi dacă am putea fi creativi la comandă? Asta ne-am întrebat”, adaugă tânărul. S-au pus pe scris o listă cu idei si obiceiuri pe care le foloseau ca să intre în acea stare de inspiraţie. Şi când au terminat le-a venit în minte o altă întrebare: ce-ar fi dacă ar scrie o carte despre asta?. Şi s-au pus pe scris.

image

”Sunt în carte idei care e bine să le aplici în fiecare zi cum e cea să spui “multumesc” şi cea legată de evitarea energiilor negative, oricare ar fi sursa lor. Sunt şi alte idei care pot fi aplicate când simţi că energia ta scade şi pierzi firul logic - îţi schimbi locul sau te duci la o plimbare”, explică Andrei Ureche (foto mai jos, credit foto: Facebook).

image

Însă una dintre ideile cu care au decis să-şi înceapă cartea este cea legată de ceea ce vrei tu ca om şi ce cred alţii că e mai bine pentru tine: ”Nu lăsa minţile mici să-ţi spună că ai vise mari. Optimismul e contagios şi la fel e şi pesimismul. Dacă vrei inspiraţie, nu îţi petrece timpul cu oameni apatici, negativişti şi sătui de viaţă, pentru că îţi vor influenţa starea”. 

Despre care sunt metodele ce ne ajută să fim mai creativi, cum ar fi bine să fie aplicată soluţia ”schimbatului pantofilor” şi de ce inspiraţia nu este o nimereală ne-a explicat Lorand Soares Szasz (foto în dreapta, credit foto: Facebook), unul dintre autorii cărţii, desemnat de două ori cel mai bun speaker din România, într-un interviu, mai jos.

image

Ce v-a determinat să scrieţi o astfel de carte?

În spatele fiecărei soluţii stă o problemă. Ne confruntăm zilnic cu proiecte şi termene limită şi, de multe ori, se întâmplă să fim nevoiţi să venim cu o idee genială la minut. Ce faci, însă atunci când ai senzaţia că nu mai ai nicio idee, eşti obosit poate sau...pur şi simplu eşti blocat?

Timpul nu aşteaptă niciodată să ne revenim noi ca să venim cu o soluţie.

Cartea nu vine cu o soluţie la aceste probleme, ci cu 52 - simple, dar care în cazurile noastre funcţionează perfect.

De unde vine ideea cărţii?

Ideea cărţii a venit de la Dacian şi Andrei, colegi care se încăpăţânează să găsească soluţii în situaţii aparente fără ieşire, însă la baza celor 52 de idei stau experienţele noastre şi cunoştinţele acumulate de-a  lungul anilor.

Vă consideraţi o persoană care inspiră sau una care motivează?

Nu cred că e o problemă de ori...ori. Inspiraţia este foarte mult legată de idei, de acea scânteie care reuşeşte să ia proporţii într-un plan măreţ. În acelaşi timp, motivaţia este strâns legată de acţiune. Iar o idee fantastică fără să se concretizeze vreodată sau acţiunea fără o sclipire în spate care să declanşeze totul vor da naştere frustrărilor şi planurilor incomplete. Prefer să spun despre mine că inspir. Dacă motivezi un idiot o să facă mai multe prostii şi mai repede. Doresc să inspir oamenii să facă schimbări pozitive în viaţa lor, motivaţia vine mână în mână cu viziunea fiecăruia.

Aţi testat cele 52 de metode de care scrieţi?

Da, fiecare dintre noi trei a testat ideile pe pielea lui. Dar ştiu că nu suntem toţi la fel, că funcţionăm diferit, însă orice idee poate să fie nuanţată sau reinterpretată.  De-asta nu pretind să fie luate mecanic şi înghiţite precum o pastilă, ci analizate şi aplicate personalizat.

Creierul e o maşinărie complicată şi încă necunoscută omului. Aceste 52 de metode, odată aplicate şi trecute prin filtrul creierului, mai pot fi reluate? ori funcţionează o singură dată?

Ceea ce funcţionează o singură dată e foarte probabil să fie nimereală. Un tun pe care l-ai tras pe moment, dar care nu este replicabil. Ideea celor 52 de metode a fost şi aceea de a uşura munca de zi cu zi şi productivitatea. Imaginează-ţi doar cât timp preţios pierdem în căutarea unei idei. E chinuitor să treci prin asta zilnic. Inspiraţia nu este o nimereală, ci un sistem interesant prin care ne facem vieţile mai uşoare. Cum ar fi să învăţăm să mergem în fiecare zi? Probabil seara am reuşi să ieşim şi noi din casă pentru ca a doua zi să o luăm de la capăt. Aceste 52 de idei ne dorim să fie un set de unelte la care să apelăm zilnic pentru a fi mai inspiraţi, mai eficienţi şi mai productivi.

Ce vă inspiră?

Pe mine, personal, mă inspiră şi mă ţin în mişcare rezultatele clienţilor cu care lucrez. Să văd că munca mea dă roade, că ceea ce am semănat răsare şi creşte frumos. E lucrul pe care l-aş face şi dacă nu aş fi plătit, pentru că e suflul ce mă ţine activ.

Ce anume vă motivează să mergeţi înainte în acele zile când nimic nu pare a merge?

coperta cartii inspiratie pe plus foto

Viziunea. Dacă în zilele în care lucrurile nu merg aşa cum ai vrea să meargă nu faci un pas înapoi pentru a vedea lecţiile pe care viaţa ţi le oferă la schimb şi punctul în care acestea te pot conduce, eşti pe o pantă periculoasă. Nimeni nu are numai zile minunate, e normal, dar să ştii unde vrei să ajungi şi să vezi oportunităţile care ţi se ivesc înseamnă să fii... inspirat. 

În carte vorbiţi de metoda ”schimbaţi pantofii”. Care au fost ”pantofii” cei mai greu de schimbat?

Pentru mine, personal, este greu să mă pun în locul oamenilor care se mulţumesc cu puţin, care renunţă să lupte pentru visele lor şi pun asta pe seama unui sistem corupt sau a unei societăţi bolnave.

Nu cred în predestinaţie şi nici în a trăi o viaţă plină de frustrări cu care să te complaci.

Să intru în pantofii acestor persoane mi-a fost cel mai greu, dar esenţial pentru mine. Pentru că numai înţelegându-i am putut să îi inspir.

Trăim într-o lume nebun de rapidă, iar cititul cărţilor ne ajută să fim mai inteligenţi şi mai receptivi. Contează forma în care citim cartea un impediment în drumul spre creativitate?

Impediment nu, dar scuză poate să fie.

Găsim scuze pentru orice în 5 secunde, potrivit celor de la Harvard.

Ştiu că sunt oameni care preferă cartea scrisă, dar nu vor refuza nişte informaţii bune, chiar dacă le găsesc numai pe ebook reader sau tabletă. E perfect să reuşeşti să citeşti în formatul care te ajută să te simţi confortabil, care îţi creează o atmosferă, dar mai sunt şi situaţii în care ieşim din zona de confort.

Important este să păstrăm întotdeauna mintea deschisă pentru noi informaţii şi soluţii şi să fim dispuşi să acţionăm atunci când învăţăm ceva nou.

O altă metodă de a fi inspirat pe care o aminteaţi în cele 52 din carte este aceea în care ne sfătuiţi să închidem televizorul. Spuneţi că ”s-a demonstrat că acesta tâmpeşte” şi că ar trebui să ne învăţăm cum să ne resetăm. Spuneţi-ne cum faceţi dumneavoastră această resetare? dar şi cum să filtrăm informaţia (de la televizor, radio, Internet, Facebook etc) hrănitoare de cea dăunătoare?

Totul ţine de valorile personale ale fiecăruia şi de prioritizarea lor. Cu toţii avem liber arbitru, dar alegem în funcţie de valorile noastre ce intră în creierul nostru. Ideea este să conştientizăm când una din valorile în care credem ne este dăunătoare, să facem un pas în spate şi să începem să cultivăm şi să dezvoltăm altceva în noi.

Televizorul, internetul sau Facebook-ul, ca şi unelte, nu sunt rele.

Din contră, eu le folosesc pe toate trei pentru a-mi răspândi mesajul. Dar, ca orice unealtă, ele pot fi şi sunt folosite de majoritatea în scopuri greşite.

Ce cuvinte canalizează calea spre inspiraţie?

Pe lângă magicele ”mulţumesc” şi ”te rog”, aş mai adăuga cuvântul ”iartă-mă”. De multe ori ne este greu să facem asta, pentru că înseamnă să ne călcăm pe orgoliu. Însă să recunoşti că ai greşit şi să îţi pară rău cu adevărat, arată că îţi pasă, că eşti uman şi că eşti capabil de a inspira, dincolo de o eroare.

Când aţi descoperit magia din spatele banalului ”mulţumesc”?

În copilărie. De fapt, aşa cum veţi descoperi în carte, ceea ce e simplu, dar esenţial, a fost învăţat în perioada copilăriei. Mulţumesc-ul îl asociez cu sinceritatea, iar oamenii sinceri sunt adevărate perle de care merită să ne lăsăm înconjuraţi.

Mai puteţi citi:

Un ghid de creativitate de la autoarea bestsellerului „Mănâncă, roagă-te, iubeşte“  

Volumul „Lecţii de magie - Cum să-ţi cultivi creativitatea“ de Elizabeth Gilbert, autoarea bestsellerului „Mănâncă, roagă-te, iubeşte“, va fi publicat la Editura Humanitas. Gilbert a scris un ghid de creativitate, după ce conferinţele sale motivaţionale TED s-au bucurat de mare succes.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite