Cum a ajuns Radio România să-i plateasca unui angajat 100.000 de euro. „Voi dona cea mai mare parte din bani”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) este obligată să plătească daune morale de 100.000 de euro unui angajat al studioului teritorial Cluj. Nota de plată pentru abuzurile la care a fost supus jurnalistul Mihai Miclăuş de conducerea instituţiei va fi plătită din banii contribuabililor, însă clujeanul susţine că va face demersuri pentru ca cei vinovaţi să achite personal despăgubirea.

Daune morale de 100.000 de euro pentru jurnalistul Mihai Miclăuş, care a fost hărţuit şi discriminat de conducerea Societăţii Române de Radio (SRR), a stabilit Curtea de Apel Cluj. Hotărârea definitivă a fost pronunaţă, ieri, şi reprezeintă un record în ceea ce priveşte despăguburile morale acordate în cadrul unor astfel de litigii. „Curtea de Apel Cluj admite apelul declarat de reclamantul Mihai Miclăuş împotriva sentinţei civile din mai 2016 a Tribunalului Cluj şi anulează decizia de sancţionare din februarie 2015 emisă de pârâtă. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 100.000 euro (în echivalent în lei) reprezentând daune morale. Respinge apelul declarat de pârâtele SRR Cluj şi SRR împotriva aceleiaşi sentinţe şi respectiv împotriva încheierii civile din iulie 2015 pronunţată în acelaşi dosar. Decizia este definitivă”, se arată în sentinţa emisă miercuri, 21 decembrie, de Curtea de Apel Cluj. 

Mihai Miclăuş: „Banii trebuie recuperaţi de la cei responsabili”

Mihai Miclăuş a explicat pentru „Adevărul” că va face demersuri ca banii să fie plătiţi, în final, de către cei responsabili şi nu din bugetul SRR.  

„Pe mine mă bucură că instanţele din România încep să dea daune serioase atunci când se constată hărţuire, discriminare, fenomenul de mobbing la locul de muncă. Practica CEDO şi legislaţia europeană,  avem inclusiv legi româneşti preluate din legislaţia europeană, arată foarte clar că fără despăgubiri discriminarea şi hărţuirea nu dispar. Aceste fenomente pot fi combătute doar cu despăgubiri. Cei mai mulţi angajaţi aflaţi în situaţia mea se tem să reacţioneze, nu vor să lupte pentru drepturile lor, de aceea e plină România de astfel de situaţii”, a declarat Mihai Miclăuş pentru „Adevărul”. 

Întrebat cum se simte ştiind că despăgubirea va fi plătită din banii contribuabililor, inclusiv din banii lui, Miclăuş a spus: „Banii vor fi plătiţi de către instituţie, însă Codul muncii prevede că, ulteior, după efectuarea plăţii, conducerea instituţiei se va îndrepta împotriva celor care au creat prejudiciul. În cazul în care conducerea SRR uită sau amână să recuperze prejudiciul, voi sesiza eu însumi Curtea de Conturi pentru abuz în funcţie”. 

Miclăuş spune că va dona cea mai mare parte a sumei câştigate pentru cauze umanitare. 

A făcut petiţie şi s-a trezit cu Comisia de disciplină pe cap

Mihai Miclăuş a demarat acţiunea în instanţă în 2014. El a cerut iniţial daune morale de 100.000 de euro, iar apoi a suplimentat cu 50.000 de euro. Tribunalul Cluj i-a acordat despăgubiri de 8.000 de lei, iar Curtea de Apel a decis, zilele trecute, suma de 100.00 de euro drept despăgubire morală pentru abuzurile la care a fost supus de către conducerea SRR, reprezentată de Ovidiu Miculescu, dar şi de către directorul Radio Cluj, Bogdan Roşca-Zasmescu.

Problemele lui au început când a făcut o petiţie preşedintelui SRR în care solicita scoaterea la concurs a posturilor de conducere la Radio Cluj şi încetarea numirilor pe pile în aceste funcţii. În loc să verifice sesizarea, conducerea SRR a trimis o Comisie de disciplină care l-a găsit pe Milcăuş vinovat de discreditarea superiorilor. La prima sesizare a primit avertisment. 

Miclăuş, care realiza matinalul Radio Cluj şi un talk show, a fost scos de pe post de către directorul Bogdan Roşca, pe motiv că nu are „voce de radio”, deşi lucrează din 1995 la postul public de radio. Şicanările au continuat ani de zile: subiectele pe care le propunea erau desconsiderate, nu i s-a permis să participe la şedinţele de redacţie, conducerea îl trimitea la diferite subiecte pentru a-l umili, i s-a luat cheia de la redacţie, astfel că pentru a intra în birou trebuia să aştepte un coleg. Următoarea sesizare pe care a făcut-o conducerii SRR a primit acelaşi răspuns: o nouă Comisie de disciplină care i-a tăiat 10% din salariu. După ce a câştigat primul proces la Tribunalul Cluj, s-a trezit că a rămas fără calculator. Directorul pusese departamentul tehnic să-i ridice calculatorul, fără a-l informa despre asta. În ultimele luni, situaţia s-a mai calmat, singurul care a continuat să-l şicaneze fiind directorul Bogdan Roşca, spun surse din Radio Cluj. Mihai Miclăuş spune că va rămâne la Radio Cluj. 

Citeşte şi

Şeful Radio România, Ovidiu Miculescu, acuzat de abuz în serviciu, alături de alţi zece foşti sau actuali membri din Consiliul de Administraţie al SRR

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite