Centru de cercetare medicală de 37 de milioane de lei la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la Centrul de Cercetări în Medicină Avansată şi Medicină Translaţională din Cluj o investiţie de 37 de milioane de lei din fonduri europene, sunt inaugurate astăzi. La eveniment a venit şi Ministrului Fondurilor Europene Eugen Teodorovici.

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”  Cluj-Napoca a început execuţia proiectului “Dezvoltarea infrastructurii de cercetare integrată pentru medicină avansată şi medicină translaţională în vederea creşterii competitivităţii ştiinţifice la nivel internaţional în domeniile pentru sănătate” – MedFUTURE, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Valoarea totală a proiectului este de 37.150.572,33 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 30.000.000 lei. Proiectul va fi implementat pe o durată  de 17 luni.

 Obiectivul proiectului

 Proiectul MedFUTURE propune crearea şi dezvoltarea unui CENTRU DE CERCETARE de înaltă performanţă în domeniul medicinei avansate, crearea şi dezvoltarea unor noi concepte la nivel molecular pentru înţelegerea mecanismelor ce duc la apariţia unor boli precum şi la identificarea unor tratamente personalizate adaptate genotipului pacientului, utilizând tehnologii state of the art şi metode minim invazive.

Pentru realizarea acestui deziderat se vor integra performanţele în domeniu realizate de către beneficiarul finanţării, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, dezvoltarea acestui centru cât şi potenţialul real de implicare a utilizatorilor industriali prin susţinerea şi dezvoltarea unor firme inovatoare şi, implicit, crearea şi dezvoltarea unui pol de excelenţă în domeniul cercetării medicale avansate în regiune. Crearea acestui tip de laboratoare cu acces deschis reprezintă alături de activitatea de cercetare fundamentală şi translaţională în domeniul medicinei avansate şi garanţia unor performanţe tehnologice prin deservirea lor de către specialişti formaţi în ţară şi mai ales în străinătate prin întoarcerea acasă a knowhow–ului obţinut în laboratoare de excelenţă.

Rezultate

Rezultatele aşteptate ale proiectului sunt: realizarea construcţiei clădirii cu destinaţie specială pentru  Centrul de Cercetări pentru Medicină Avansată, dotarea acesteia cu mobilier şi echipamente specifice de ultimă generaţie, asigurarea, ulterior deschiderii Centrului, a unor servicii de specialitate potenţialilor beneficiari interesaţi (universităţi, institute de cercetare, agenţi economici, autorităţi publice locale, etc.).

Citeşte şi

Centru de cercetare Terapia de 6,6 milioane de euro: la Cluj se vor crea medicamente de la A la Z

Platforma de cercetare psihologică "Matrix" din Cluj va fi folosită la antrenamentul astronauţilor în vederea curselor spre Marte

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite