UPDATE Călin Mitică, patronul Transferoviar Grup, a fost arestat la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mitică Călin, patronul Transferoviar Grup, firma care deţine trenurile private din Transilvania, şi al fabricii Remarul 16 Februarie, a fost reţinut. Tribunalului Cluj a respins propunerea de arest preventiv şi a decis ca omul de afaceri să fie arestat la domiciliu.

UPDATE 11.42 Procurorii DNA Cluj, anunţă, într-un comunicat, că au dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui Călin Mitică, om de afaceri, Kinga Mădărăşan, director general Transferoviar Grup, Adriian Ştefan, director de infrastructură Transferoviar Grup, Georgel Mihuţ, directorul Salinei Ocna Dej, Dumitru Bărbăcuţi, director general Remarul 16 februarie, Alexandru Teodor Gavriş, şef Serviciu Automotoare şi ulterior director de tracţiune în cadrul CFR Călători, Laurenţiu Seceleanu, directorul Sucursalei Regionale de Căi Ferate Galaţi.

Aceştia sunt aduşi miercuri, 29 octombrie, în faţa Traibunalului Cluj cu mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ce acuzaţii li se aduc acestora

Călin Mitică, om de afaceri ce controlează SC Remarul 16 Februarie SA şi SC Transferoviar Grup SA, e acuzat de infracţiunile: constituirea unui grup infracţional organizat, două infracţiuni de dare de mită, în formă continuată, trei infracţiuni de spălare de bani, în formă continuată, două infracţiuni de instigare la abuz în serviciu, în formă continuată, complicitate la dare de mită, în formă continuată, complicitate la spălare de bani, în formă continuată, trei infracţiuni de complicitate la dare de mită, dintre care două în formă continuată,
trafic de influenţă, complicitate la cumpărare de influenţă.

Kinga Mădărăşan, director general SC Tramsferoviar Grup, e acuzată de infracţiunile: constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la dare de mită, în formă continuată, complicitate la spălare de bani, în formă continuată, complicitate la dare de mită, în formă continuată, complicitate la spălare de bani, în formă continuată, dare de mită, în formă continuată, complicitate la dare de mită.

Adriian Ştefan, director de infrastructură la Transferoviar Grup, e acuzat de: constituirea unui grup infracţional organizat, trei infracţiuni de dare de mită, din care două în formă continuată, complicitate la dare de mită, în formă continuată, spălare de bani, în formă continuată, complicitate la spălare de bani, în formă continuată, complicitate la trafic de influenţă, cumpărare de influenţă.

Georgel Mihuţ, directorul Salinei Ocna Dej, e acuzat de: sprijinire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, în formă continuată, complicitate la spălare de bani, în formă continuată, complicitate la trafic de influenţă.

Dumitru Bărbăcuţi, director general SC Remarul 16 Februarie, e acuzat de: dare de mită, în formă continuată,
- instigare la abuz în serviciu, în formă continuată, spălare de bani, în formă continuată, instigare la abuz în serviciu, în formă continuată.

Alexandru Teodor Gavriş, şef Serviciu Automotoare şi ulterior director de tracţiune în cadrul SNTFC CFR Călători, pentru infracţiunile de: luare de mită, în formă continuată, două infracţiuni de abuz în serviciu, în formă continuată,
complicitate la spălare de bani, în formă continuată.

Laurenţiu Seceleanu, directorul CNCF CFR SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Galaţi, pentru infracţiunile de: luare de mită, în formă continuată, complicitate la spălare de bani, în formă continuată.

Ce zice DNA Cluj

Din ordonanţele de reţinere întocmite de procurori a reieşit că, în prezenta cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

Inculpatul Călin Mitică ar fi coordonat un grup infracţional organizat, pe care l-a constituit împreună cu inculpaţii Mădărăşan Kinga şi Ştefan Adrian, pentru a acţiona în mod coordonat, în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie şi a unor infracţiuni asimilate acestora.

Scopul: coruperea unor funcţionari publici cu funcţii de conducere, din cadrul unor structuri subordonate CNCF CFR SA, din cadrul SNTFC CFR Călători şi din cadrul Societăţii Naţionale a Sării Salrom SA, pentru procurarea unor avantaje economice ilegale, în favoarea SC Remarul 16 Februarie SA şi SC Transferoviar Grup SA.
Grupul infracţional ar fi fost sprijinit sistematic de inculpatul Mihuţ Georgel, directorul Salinei Ocna Dej. Acesta ar fi furnizat în mod repetat informaţii din interiorul Societăţii Naţionale a Sării SALROM SA, a indicat care sunt funcţionarii din conducerea SALROM SA care trebuie corupţi, pentru obţinerea de către SC TRANSFEROVIAR GRUP SA a unor lucrări şi servicii punctuale.

Georgel Mihuţ ar fi acţionat pentru influenţarea conducătorilor SALROM SA, în vederea favorizării ilegale a intereselor Transferoviar Grup, a intermediat contactele dintre aceşti conducători şi membrii grupului infracţional organizat, a avertizat reprezentanţii Transferoviar grup că funcţionarii SALROM SA sunt ostili intereselor operatorului economic privat.

Aceste avantaje economice ilegale ar fi constat, în principal, în următoarele:

- obţinerea atribuirii, de la autorităţile publice contractante SNTFC CFR CĂLĂTORI SA, Societatea Naţională a Sării SALROM SA, CNCF CFR SA – Sucursala Regională de Căi Ferate Galaţi, Salina Ocna Dej şi de la alte structuri ale companiilor şi societăţilor naţionale menţionate, a unor contracte de lucrări şi servicii, pe criterii clientelare, prin fraudarea procedurilor de achiziţie publică
- obţinerea, de la entităţile descrise, a atribuirii unor contracte de lucrări şi servicii, în condiţiile în care societăţile comerciale controlate de Călin Mitică nu deţineau capacitatea tehnică şi economică de a efectua lucrările şi serviciile contractate
- obţinerea atribuirii, de la companiile şi societăţile naţionale indicate, a decontării unor lucrări şi servicii neefectuate
- atribuirea, în favoarea firmelor controlate de Călin Mitică, a unor lucrări şi servicii supraevaluate sau care nu prezentau nicio utilitate pentru autorităţile contractante
- obţinerea protecţiei şi sprijinului unor funcţionari publici cu funcţii de conducere, pentru împiedicarea efectuării oricăror verificări şi constatări privitoare la neconformităţile existente în lucrările şi serviciile efectuate de entităţile controlate de Călin Mitică
- acapararea unei cote de piaţă cât mai mari, pe criterii clientelare şi prin corupţie, în ceea ce priveşte lucrări şi servicii atribuite de companiile şi societăţile naţionale menţionate. În acest sens, membrii grupului infracţional organizat au acţionat sistematic pentru fraudarea procedurilor de achiziţie publică şi pentru obţinerea de informaţii confidenţiale privitoare la ofertele şi capacitatea tehnică a firmelor concurente

- membrii grupului infracţional au acţionat sistematic pentru asigurarea obedienţei funcţionarilor cu funcţii de conducere, din cadrul Societăţii Naţionale a Sării Salrom, în scopul de a îi determina pe aceştia să atribuie o cotă cât mai mare din serviciile de transport feroviar în favoarea Transferoviar Grup, prin dezavantajarea flagrantă a concurentului CFR Marfă, în pofida faptului că, în numeroase situaţii, CFR Marfă practica preţuri mai avantajoase decât cele propuse de firma controlată de Călin Mitică

- Călin Mitică, Mădărăşan Kinga şi Ştefan Adriian au acţionat sistematic pentru eliminarea CFR Marfă, de pe piaţa serviciilor de transport de sare, urmărind constant limitarea accesului operatorului naţional de transport feroviar de marfă, la astfel de servicii, prin mijloace frauduloase
- în situaţiile în care membrii grupului infracţional organizat nu reuşeau să determine descalificarea abuzivă a ofertelor CFR Marfă, aceştia au acţionat pentru a-i coopta pe conducătorii Salrom, în încercarea de perfectare a unor înţelegeri neconcurenţiale cu reprezentanţii operatorului naţional de transport feroviar de marfă, pentru împărţirea volumelor de transport, cu ştiinţa şi acordul conducătorilor Salrom, cu nerespectarea normelor legale privind achiziţiile publice
- Călin Mitică a efectuat demersuri sistematice pentru a obţine atribuirea, în condiţii total nelegale, a unor servicii de reparaţii şi recondiţionări, atribuite de CFR Călători, în favoarea Remarul 16 Februarie, deşi operatorul economic privat nu deţinea capacitatea tehnică şi economică de a efectua serviciile.

În acest sens, Călin Mitică a acţionat pentru coruperea funcţionarilor publici însărcinaţi cu atribuirea contractelor. Mai mult, pentru a asigura posibilitatea Remarul 16 Februarie de a participa la procedurile de atribuire, Călin Mitică a determinat mai mulţi funcţionari publici din cadrul AFER să efectueze recepţii şi omologări abuzive, nelegale, pentru a ascunde incapacitatea SC Remarul 16 Februarie de a efectua serviciile respective, precum şi lipsa dotărilor tehnice necesare.

Directorul Salinei Ocna Dej, mituit de Călin Mitică cu 66.456,79 de lei

În perioada 22.06.2012- 02.08.2013, Călin Mitică ar fi dispus remiterea repetată a unor sume de bani, către Mihuţ Georgel, directorul Salinei Ocna Dej. Remiterea sumelor de bani ar fi fost efectuată indirect, într-o formă disimulată, prin decontarea de către Transferoviar Grup a unor facturi fictive, emise de SC MICDALI SRL. Destinatarul real al acestor sume de bani nu a fost SC MICDALI SRL, ci Mihuţ Georgel. Transferarea sumelor, ca mită, a fost efectuată în legătură cu îndatoririle de serviciu ale lui Mihuţ Georgel, respectiv pentru ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să urgenteze îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, toate aceste demersuri vizând avantajarea ilicită a intereselor de afaceri ale Transferoviar Grup.

Astfel, din probele administrate rezultă că, la datele de 22.06.2012, 16.10.2012, 11.12.2012, 08.03.2013, 08.04.2013 şi 02.08.2013, SC TRANSFEROVIAR GRUP SA a virat în acest cont sumele de 11.068,24 lei, 11.323,18 lei, 11.272,59 lei, 10.911,50 lei, 10.826 lei şi 11.055,28 lei, (în total 66.456,79 lei).

Inculpatul Călin Mitică ar fi dispus remiterea repetată a unor sume de bani către inculpatul Gavriş Teodor Alexandru, şef Serviciu Automotoare şi, ulterior, director de tracţiune în cadrul SNTFC CFR CĂLĂTORI SA. Remiterea sumelor de bani a fost efectuată indirect, într-o formă disimulată, prin decontarea de către SC REMARUL 16 FEBRUARIE SA a unor facturi fictive, emise de SC TEVPAG PLAN SRL. Transferarea sumelor, ca mită a fost efectuată în legătură cu îndatoririle de serviciu ale lui Gavriş Teodor Alexandru, respectiv pentru ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să urgenteze îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, toate aceste demersuri vizând avantajarea ilicită a intereselor de afaceri ale SC REMARUL 16 FEBRUARIE SA.


Societăţile comerciale controlate de Călin Mitică - SC REMARUL 16 FEBRUARIE SA Cluj Napoca, SC TRANSFEROVIAR CĂLĂTORI SRL Bucureşti şi UVA Aiud -  ar fi efectuat plăţi, în contul SC TEVPAG PLAN SRL Bucureşti, după cum urmează: 73.386,30 lei la 14.12.2012, 50.000 lei la 28.01.2013, 50.000 lei la 15.02.2013, 25.000 lei la 08.03.2013, 30.000 lei la 22.04.2013, 10.000 lei la 23.04.2013, 50.000 lei la 21.05.2013, 31.392 lei la 16.09.2013, 22.500 lei la 25.09.2013, 22.500 lei la 03.10.2013, 12.000 lei la 06.11.2013, 30.000 lei la 25.04.2014 şi 81.000 lei la 16.06.2014 (în total 487.778,30 lei).


Inculpaţii Călin Mitică şi Bărbăcuţi Dumitru l-ar fi determinat pe inculpatul Gavriş Teodor Alexandru, director de tracţiune în cadrul SNTFC CFR CĂLĂTORI SA, să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cauzând prin aceasta o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale SNTFC CFR CĂLĂTORI SA. În concret, la instigarea lui Călin Mitică şi a lui Bărbăcuţi Dumitru, Gavriş Teodor Alexandru ar fi participat la atribuirea, în condiţii nelegale, a unor servicii de revizie în valoare maximă de 220.990.260 lei, către SC REMARUL 16 FEBRUARIE SA, precum şi la derularea raporturilor contractuale, în cazul acestor servicii, în condiţii vădit dezavantajoase pentru SNTFC CFR CĂLĂTORI SA. Gavriş Teodor Alexandru ar fi determinat, în mod repetat, recepţionarea unor automotoare ale căror reparaţii nu fuseseră efectuate în conformitate cu prevederile contractuale şi obligaţiile din caietul de sarcini.
Practic, SC REMARUL 16 FEBRUARIE SA nu deţinea capacitatea tehnică şi economică de a efectua revizia respectivă, nici la momentul atribuirii serviciilor, nici pe parcursul derulării raporturilor contractuale, fapt cunoscut de către Gavriş Teodor Alexandru.
Acţiunile infracţionale, vizând obţinerea atribuirii contractului şi derularea acestuia în condiţii favorabile intereselor operatorului privat, au avut loc în perioada octombrie 2013-octombrie 2014.
Gavriş Teodor Alexandru ar fi negociat o înţelegere ilegală între SC REMARUL 16 FEBRUARIE SA şi SC SERVICE FAUR SA Bucureşti (disimulată prin încheierea unor acte fictive între cele două firme), conform căreia firma din Bucureşti a executat, parţial, serviciile contractate de operatorul economic din Cluj Napoca.
În acest sens, Gavriş Teodor Alexandru a încasat sume de bani, prin intermediul SC TEVPAG PLAN SRL şi de la SC SERVICE FAUR SRL, suma totală fiind de 16.855,92 lei
Ştefan Adriian ar fi dispus remiterea repetată a unor sume de bani către Seceleanu Laurenţiu, directorul CNCF CFR SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Galaţi, cu complicitatea lui Călin Mitică şi Mădărăşan Kinga.

Remiterea sumelor de bani ar fi fost efectuată în mai multe modalităţi, atât direct, în numerar, cât şi indirect, într-o formă disimulată, prin decontarea de către SC TRANSFEROVIAR GRUP SRL a unor facturi fictive, emise de SC ELIPSOID SRL Galaţi şi prin plata unor servicii fictive. Ajutorul dat de către Călin Mitică şi Mădărăşan Kinga a constat în aceea că au consimţit la efectuarea transferurilor frauduloase, precum şi la remiterile unor sume de bani în numerar, care ar fi fost imposibile fără acordul lui Călin Mitică, deoarece acesta controlează activitatea SC TRANSFEROVIAR GRUP SA, precum şi fără acordul lui Mădărăşan Kinga care avea calitatea de director general al acestei firme.

Sumele de bani remise în numerar au fost scoase din patrimoniul SC TRANSFEROVIAR GRUP SA cu ajutorul lui Călin Mitică, cu justificarea nereală a plăţii unor dividende în favoarea acestuia. Transferarea şi remiterea sumelor, ca mită, a fost efectuată în legătură cu îndatoririle de serviciu ale lui Seceleanu Laurenţiu, respectiv pentru ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze, sau să întârzie îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, toate aceste demersuri vizând avantajarea ilicită a intereselor de afaceri ale SC TRANSFEROVIAR GRUP SA.

Totodată, Călin Mitică şi Mădărăşan Kinga au plănuit, împreună cu Ştefan Adriian, modalităţile de remitere a sumelor şi i-au solicitat, de mai multe ori, lui Ştefan Adriian, să continue remiterea sumelor către Seceleanu Laurenţiu, în vederea avantajării ilegale a intereselor SC TRANSFEROVIAR GRUP SA.
În intervalul de timp 16.04.2013- 03.10.2014, SC TRANSFEROVIAR GRUP SA a efectuat un număr de 13 plăţi, prin circuit bancar, către SC ELIPSOID SRL, în sumă totală de 84.657 lei.
La data de 29.10.2013, inculpatul Ştefan Adrian i-a remis suma de 20.000 lei, în numerar, prin intermediar , inculpatului Seceleanu Laurenţiu.
La data de 10.12.2013, Ştefan Adrian i-a remis suma de 25.000 lei, într-o parcare din municipiul Bucureşti, în numerar, lui Seceleanu Laurenţiu.

Există indicii rezonabile conform cărora Ştefan Adriian şi Mădărăşan Kinga au remis, în cursul anului 2013, bunuri şi foloase materiale necuvenite, unor funcţionari aflaţi în conducerea Societăţii Naţionale a Sării SALROM SA, pentru ca acesţia să facă demersuri care să ducă la avantajarea ilicită a intereselor de afaceri ale SC TRANSFEROVIAR GRUP SA.

Călin Mitică a pretins şi a primit, în mod direct, foloase necuvenite în favoarea SC TRANSFEROVIAR GRUP SA, de la o persoană din conducerea Societăţii Naţionale a Sării SALROM SA. Foloasele necuvenite au constat în decontarea preferenţială a unor facturi emise de SC TRANSFEROVIAR GRUP.
 

Pentru obţinerea acestor foloase necuvenite, Călin Mitică a lăsat să se creadă, în perioada ianuarie – februarie 2013, că are influenţă asupra unor funcţionari publici cu funcţii de conducere din cadrul Ministerului Economiei, promiţând că-i va determina pe aceştia să dispună menţinerea şi definitivarea în funcţie a persoanei respective.
Discuţiile şi întâlnirile dintre Călin Mitică şi reprezentantul societăţii SALROM au fost intermediate şi organizate de Ştefan Adriian şi Mihuţ Georgel.

Ştefan Adriian a acţionat în sensul promiterii şi remiterii unor foloase materiale necuvenite, către o persoană din conducerea CNCF CFR SA.
Promiterea şi remiterea foloaselor materiale necuvenite a fost efectuată, la datele de 10.12.2012 şi 11.12.2012, în considerarea influenţei avute de persoana respectivă asupra angajaţilor CREIR Timişoara, pentru a-i determina pe aceşti funcţionari să îndeplinească acte contrare îndatoririlor lor de serviciu, respectiv să accepte preluarea Secţiei de circulaţie Caransebeş – Bouţari – Haţeg – Subcetate (de la chiriaşul SC TRANSFEROVIAR GRUP SA), în condiţii nelegale şi cu încălcarea prevederilor contractuale.
Totodată, persoana din conducerea CNCF CFR SA şi-a traficat şi influenţa asupra unor funcţionari din conducerea SNTFM CFR Marfă SA, pentru a-i determina pe aceştia să accepte încheierea unei înţelegeri neconcurenţiale (privind împărţirea volumelor de transport), între SNTFM CFR Marfă SA şi SC TRANSFEROVIAR GRUP SA, la solicitarea lui Ştefan Adriian şi Călin Mitică.
Faptele s-au petrecut în luna decembrie 2012, iar folosul material necuvenit a constat într-un abonament conţinând 10 călătorii dus – întors, cu avionul, pe relaţia Bucureşti – Iaşi, în valoare totală de 1.870 euro,
Ştefan Adriian, cu ajutorul lui Călin Mitică, a remis suma de 10.000 lei, ca mită, către o persoană din conducerea CREIR Cluj – Napoca, la data de 30.10.2013, pentru ca aceasta să permită utilizarea, de către SC TRANSFEROVIAR GRUP SA, a secţiei auxiliare de circulaţie Salonta - Kotegyan, pe relaţia de transport România – Ungaria.

La plănuirea faptei a participat şi Mădărăşan Kinga care, alături de Călin Mitică şi Ştefan Adriian, a întocmit o listă cu funcţionarii care urmau să fie mituiţi de către SC TRANSFEROVIAR GRUP SA.
Călin Mitică şi Bărbăcuţi Dumitru i-au determinat pe persoane din conducerea Autorităţii Feroviare Române AFER, Organismului Notificat Feroviar Român ONFR, din cadrul AFER, din cadrul SNTFC CFR CĂLĂTORI SA, să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cauzând prin aceasta o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale AFER şi SNTFC CFR CĂLĂTORI SA.
În concret, la instigarea lui Călin Mitică şi a lui Bărbăcuţi Dumitru, funcţionarii publici au participat, cu ştiinţă, la efectuarea demersurilor ilegale care au condus, în final, la obţinerea, de către SC REMARUL 16 FEBRUARIE SA, a câştigării licitaţiei privind „Servicii de reparaţii tip RR la locomotivele electrice 5100 KW, dotate cu ICOL (38/2014 c)”. În cadrul procedurii, deschiderea ofertelor a fost programată la data de 22.09.2014, valoarea lucrărilor fiind de maxim 55.284.858,72 lei.
În vederea participării la licitaţie, era obligatorie omologarea SC REMARUL 16 FEBRUARIE SA, de către AFER. Omologarea a fost efectuată în condiţii abuzive, în cursul lunii septembrie 2014, în condiţiile în care SC REMARUL 16 FEBRUARIE SA nu îndeplinea obligatorii, conform caietului de sarcini.

Inculpaţii Călin Mitică, Mădărăşan Kinga, Ştefan Adriian, Mihuţ Georgel, Bărbăcuţi Dumitru, Gavriş Teodor Alexandru şi Seceleanu Laurenţiu sunt prezentaţi azi, 29 octombrie, la Tribunalul Cluj cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.


Marţi, procurorii DNA au dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui Călin Mitică, patronul Transferoviar Grup, a lui Kinga Mădărăşan (CEO la Transferoviar) şi Adrian Ştefan (preşedintele Consiliului de Administraţie de la Remarul 16 Februarie), scrie stiridecluj.ro.

Procurorii DNA îl acuză că a dat mită 550.000 de lei lui Toader Gavriş, director la CFR Călători, lui Georgel Mihuţ, directorul general al Salinei Ocna Dej şi lui Laurenţiu Seceleanu, director general al Regionalei CFR Galaţi. Ultimii trei au fost reţinuţi şi ei.

Cei reţinuţi urmează să fie prezentaţi miercuri, 29 octombrie, Tribunalului Cluj cu propunere de arestare pe 30 de zile.

Compania lui Călin Mitică, Transferoviar Grup (TFG), în asociere cu fondul de investiţii Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria, s-a aflat pe lista scurtă întocmită de Ministerul Transporturilor pentru privatizarea CFR Marfă. Pe listă mai figurau compania americană OmniTRAX şi Grup Feroviar Român (GFR), firmă controlată de un alt afacerist de origine rromă, Gruia Stoica.

Om de afaceri controversat. Călin Mitică a fost acuzat în mai multe rânduri că a încheiat contracte păguboase pentru CFR Călători, dar profitabile pentru sine. Presa a relatat că CFR Călători a cumpărat de la Remarul 16 Februarie, în mai multe rânduri, automotoare vechi, cumpărate la preţ de fier vechi, din Germania. Multe dintre locomotive s-au stricat, iar Remarul nici nu le-a reparat, nici nu a plătit reparaţiile făcute pe banii CFR Călători. Cazul a fost anchetat şi de procurorii anticorupţie, dar Călin Mitică a scăpat basma curată. În ianuarie 2013, el a fost achitat, printr-o sentinţă nedefinitivă a Judecătoriei Cluj-Napoca. În dosarul întocmit în 2010 de procurorii DNA, Călin Mitică şi alte opt persoane au fost acuzate de săvârşirea unor infracţiuni economice şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

Mai puteţi citi:

Directorul Salinei Ocna Dej, acuzat că ar fi luat mită 65.000 de lei. DNA Cluj l-a dus la audieri

UPDATE Percheziţii DNA la sediile CFR din Bucureşti, Cluj, Galaţi şi Ilfov. Patronul Transferoviar ar fi dat mită unor şefi de la CFR şi Salrom

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite