Accident violent la Cluj-Napoca: un troleibuz s-a ciocnit cu un tramvai. Opt persoane au fost transportate la Urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul a avut loc în cartierul clujean Mănăştur. FOTO: Darius
Accidentul a avut loc în cartierul clujean Mănăştur. FOTO: Darius

Un accident de circulaţie a avut loc, joi dimineaţa, în cartierul Mănăştur, din cauza şoferului unui troleibuz care nu a acordat prioritate tramvaiului. Opt persoane rănite uşor au fost transportate la Urgenţe pentru investigaţii. Circulaţia a fost blocată în zonă circa două ore, până ce tramvaiul a fost tractat de pe carosabil.

„La ora 10.20 a fost făcut apelul la Poliţie privind coliziunea dintre un tramvai şi un troileibuz. Din primele informaţii rezultă că accidentul s-a produs din cauza neacordării de prioritate de către şoferul troleibuzului care venea pe direcţia Calea Mănăştur - strada Primăverii, în timp ce tramvaiul se deplasa pe drum cu prioritate”, a declarat, pentru Adevărul, Carmen Jucan, de la biroul de presă al Poliţiei Cluj. Opt persoane care au suferit leziuni au fost transportate la Urgenţe pentru investigaţii, a mai precizat Jucan. Circulaţia este blocată în zona Podului Calvaria, circulaţia urmând a se desfăşura pe străzile adiacente.În acest moment se încearcă tractarea de pe carosabil a tramvaiului, a mai precizat oficialul Poliţiei. 

Update 11.52

Circulaţia a fost reluată în zona Podului Calvaria, după circa două ore de blocaj. Tramvaiul a fost mutat de pe carosabil. 

Update 14.10: Persoane rănite uşor

Potrivit directorului Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Cluj, Horia Simu, la locul accidentului au fost trimise cinci ambulanţe, trei ale SAJ, o ambulanţă pentru transport victime multiple de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, precum şi o maşină SMURD. "Au fost rănite uşor mai multe persoane, majoritatea au suferit contuzii la membre şi, în primă fază, li s-a acordat primul ajutor la faţa locului, apoi au fost transportate la spital cu cele cinci ambulanţe", a declarat, corespondentului Mediafax, Horia Simu.

Citeşte şi

VIDEO Accident la Cluj: a intrat cu BMW-ul în benzinărie

Accident mortal în Cluj. De Bobotează, trei oameni au murit şi doi sunt grav răniţi după ce maşina în care se aflau a intrat într-un autocar

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite