Un tânăr, bănuit că a furat cu portofel cu 5.000 de euro, reţinut de poliţişti
0
Un tânăr din Călăraşi a fost reţinut pentru 24 de ore, joi, 26 ianuarie, după ce s-a stabilit că este suspectul principal în cazul furtului a 5.000 de euro din torpedoul unei maşini.
Anchetatorii spun că îl vor prezenta pe suspect instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de furt dintr-un autoturism. Conform poliţiştilor, la 23 ianuarie, oamenii legii au fost sesizaţi despre furtul unui portofel în care se aflau 5.000 de euro, bani proveniţi din vânzarea unui autoturism.
Verificările efectuate de poliţişti au condus rapid la identificarea unui tânăr care ar fi săvârşit fapta, la 23 ianuarie, în jurul orei 03.00, când s-ar fi aflat în autoturismul victimei. Cercetările sunt continuate sub aspectul infracţiunii de furt calificat, cel în cauză fiind reţinut pentru 24 de ore de poliţişti şi depus în Centul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi. Acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi cu propunere de arestare preventivă.
Vă recomandăm şi:
Scandal la Olteniţa. Reţinut de poliţişti după ce şi-a snopit mama în bătaie
Violenţă în familie la Vasilaţi. Reţinut după ce şi-a snopit mama în bătaie
Scandal. Un bărbat care a ameninţat şi a înjurat un poliţist a fost arestat 30 de zile