Uimirea unui medic faţă de nepăsarea românilor la valul 5: „Zonele turistice colcăiau. N-a mai contat precauţia”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aglomeraţie de nedescris în zonele montane FOTO Facebook
Aglomeraţie de nedescris în zonele montane FOTO Facebook

Iminenţa valului cinci al pandemiei nu-i sperie pe români. Avertismentul medicilor cum că vom ajunge, în curând, la 25.000 de infectări pe zi cu tulpina Omicron, este prea puţin luat în seamă. În vacanţă, oamenii merg pe principiul „fie ce-o fi”.

Şefa Centrului Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor, medicul Adriana Pistol, a anunţat, miercuri, că este posibil ca vârful valului 5 să se înregistreze într-un timp mai scurt decât în valul anterior, cu peste 25.000 de cazuri pe zi, iar tulpina Omicron să se transmită la nivel comunitar până la sfârşitul lunii ianuarie, devenind astfel dominantă. 

Totodată, specialistul afirmă că sistemul sanitar va fi cel mai probabil suprasolicitat, fiind afectat şi de gradul mare de absenteism.

„Avem un risc foarte mare a răspândirii Omicron, tulpină cu rată de transmisibilitate mult mai crescută decât cea anterioară Delta. Previziunile noastre arată că este posibil ca maximul de cazuri atins în valul anterior să fie atins mult mai repede în situaţia prezentă. E posibil să fie mult mai multe decât 25.000 de cazuri pe zi. Vaccinarea e singura măsură care previne formele severe de îmbolnăvire", a avertizat medicul.

Niciun cod QR, doar schiuri şi sănii

Gabriel Diaconu, medic psihiatru a povestit pe pagina sa de socializare ce a văzut în vacanţa de Crăciun pe care a petrecut-o în Maramureş. Oamenii se distrau, însă nici vorbă de respectarea vreunei măsuri de protecţie. Doar în biserică se purtau măşti de protecţie:

„Zonele turistice clocoteau şi colcăiau. Adunaţi împrejurul zăpezii, oamenii gemeau laolaltă într-un fel pe care şi înainte îl lamentam, dar parcă mai abitir îmi părea acum. Dacă puii scăpaţi din coteţ se împrăştie, oamenii scăpaţi din coteţe se adună. Niciun cod QR, nicio verificare a sănătăţii, doar schiuri şi sănii.  Chemarea omătului e narcotică. Unde mai pui că, după doi ani de durere, majoritatea au voit a recupera, cât se poate, simţul normalităţii. Un fel de „fie ce-o fi”. N-a mai contat precauţia, n-a mai avut sens educaţia. Pe scurt, ferfeniţă", explică medicul.

Gabriel Diaconu este medic specialist psihiatru în Centrul MindCare. Oferă consultaţii de psihiatrie, în managementul tulburărilor de personalitate de clasa B (borderline, narcisică), tulburarea acuta şi cronică de stres posttraumatic, tulburări psihiatrice asociate bolilor neurologie cronice dizabilitante (boala Parkinson, scleroză multiplă, alte boli demielinizante). Este medic specialist psihiatru, cu supraspecializare în suicidologie şi psihotraumatologie, intervenţie de criză şi gestionarea conflictelor interetnice

 

 Vă recomandăm să citiţi şi:

 

Cum te poţi infecta cu Omicron. Medic: Şansele să intri în contact cu el la un ceai cu prietenii sunt 100%

Ce ştim despre noua variantă Omicron a coronavirusului şi cât de mult ar trebui să ne îngrijoreze

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite