Tradiţii în Duminica Luminată. Ziua lui Toma Necredinciosul, apostolul care a pus la îndoială Învierea Mântuitorului. De ce este considerat îngerul întârziaţilor
0La exact o săptămâna de la Duminica Paştelui, creştinii sărbătoresc Duminica Luminată, zi cunoscută în popor drept Duminica Tomei/Tomii, fiind ziua în care Sfântului Apostol Toma i se năruie îndoielile privind Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.
Învierea Domnului a fost pusă la îndoială de apostolul Său Toma, rămas în religie ca „Necredinciosul“. Toma nu fusese alături de ceilalţi apostoli atunci când Hristos a venit în mijlocul lor, după Învierea Sa, astfel că întâmpinase cu scepticism relatările lor. În prima duminică de după Paşti, Iisus a venit din nou printre apostoli, iar Toma se afla printre ei. Fiul Domnului coboară încă o dată printre oameni, vrând să spulbere orice urmă de îndoială, care se cuibărise până şi în inima celor care crezuseră în El.
„Adu-ţi degetul tău încoace. Şi adu mâna ta, şi nu fi necredincios, ci credincios“, îşi îndeamnă Mântuitorul ucenicul care nu-şi poate crede ochilor. Pipăind rănile lui Hristos cel coborât de pe cruce, Toma rosteşte covârşit de puterea dumnezeiască: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“. Iisus i-a răspuns: „Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!“. Pe acest fond, a şaptea zi de la Înviere poartă deopotrivă denumirea de Duminica Tomei/Tomii şi Duminica Luminată.
Patronul arhitecţilor
Considerat în Evul Mediu patronul arhitecţilor, zidarilor şi al pietrarilor, Toma, unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului este sărbătorit de credincioşi pe 6 octombrie, după ce prima duminică de după Paşte îi este dedicată. Despre el se spune că este un întârziat, dar şi un ocrotitor al celor care nu ajung la timp la destinaţie, nu din comoditate, ci din dumnezeiască rânduială.
Prima duminică de după Paşte este, de altfel, singura duminică din anul bisericesc închinată unui Apostol al Mântuitorului. Duminica Tomii sau Paştele Mic, aşezată imediat după Săptămâna Luminată, prelungeşte taina Învierii.
S-a ruşinat de necredinţa sa
Nici Petru, corifeul Apostolilor, nici Sfântul Ioan, ucenicul iubirii, şi nici chiar Sfântul Pavel, Apostolul neamurilor, nu au vreo Duminică dedicată lor. Sfântul Apostol Toma, numit şi Geamănul, cunoscut ca "Toma necredinciosul”, văzându-L pe Mântuitorul, cu toate ca iniţial se îndoise la primirea veştii că Hristos a înviat, se ruşinează de necredinţa sa şi mărturiseşte plenitudinea dumnezeirii: "Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25).
A cerut dovada
Dintre toţi Apostolii, scriu cărţile bisericeşti, Toma este mereu un întârziat. El nu este prezent la prima arătare a Domnului ucenicilor şi nici la Adormirea Maicii Domnului. Se spune că a fost rânduiala lui Dumnezeu ca Toma să întârzie, ca prin pipăirea urmelor cuielor din trupul lui Hristos şi a coastei Lui, să se dea o dovadă şi mai hotărâtă despre Învierea Sa. Tot prin pronie divină, Apostolul Toma nu a fost prezent nici la înmormântarea Maicii Domnului. “Sosind trei zile mai târziu, a cerut să se deschidă mormântul Maicii Domnului pentru a-i săruta mâinile acesteia, dar intrând în mormânt, l-a aflat gol”, notează scrierile teologice.
"Domnul meu şi Dumnezeul meu!"
Cazul apostolului Toma, spun preoţii, aminteşte de cunoaşterea divinităţii în primul rând prin intermediul simţurilor şi nu în special prin credinţă. Deoarece nu a fost prezent în seara Învierii Mântuitorului, când apostolii au avut bucuria să-l vadă pe Hristos viu, Toma se îndoieşte de veridicitatea celor mărturisite de apostoli. Ba mai mult, Toma a arătat că nu poate să creadă decât dacă va vedea semnul cuielor şi va pune degetul pe urmele lăsate de acestea pe mâinile şi picioarele Mântuitorului, iar cu mâna să atingă coasta Mântuitorului.
După opt zile, Hristos s-a îndurat de necredinţa lui Toma şi pentru a nu-l lăsa să trăiască în îndoială, care aici are înţeles de cugetare, existenţă, se arătă din nou apostolilor. Mântuitorul îl îndeamnă pe Toma să-l atingă pe răni. Convins, Toma a exclamat: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!". Astfel, inima apostolului Toma a primit adevărul Învierii Mântuitorului. Şi Iisus a adăugat: „Ai crezut, Toma, pentru că M-ai văzut; fericiţi sunt cei ce nu M-au văzut şi au crezut”!
Moarte de martir
Despre Sfântul Toma, originar din Galileia, cărţile bisericeşti spun că a vestit Evanghelia lui Hristos în India, unde a suferit moarte de martir. Creştinii sirieni din Malabar susţin cu tărie că se trag din Sfântul Apostol Toma şi că a fost martirzat la Calamina (Mylapore), lângă Madras.
În India a întemeiat biserici, a sfinţit preoţi şi episcopi şi a convertit două surori, Tertiana şi Migdonia, soţii de mari principi indieni. Prinţul Smideu, soţul Tertianei, l-a osândit la moarte. A fost omorât cu lancea de cinci soldaţi. Moaştele Sfântului Apostol Toma au fost aduse la Edessa, în anul 165.
Despre taina Sfintei Învieri şi despre necredinţa Apostolului Toma, scriitorul şi clericul ortodox român, IPS Bartolomeu Anania spunea într-una din predici, inclusă in volumul "Din spumele mării':
"De două mii de ani ne purtăm prin lume cu Toma de mână şi nu ştim prea bine de ce i se spunea Geamănul şi prea târziu ne dăm seama că-i suntem deopotrivă. Frate de credinţă şi îndoială, de înfrigurări şi aşteptare, de cutremur şi îngenunchere, el rămţne obsesia noastra perpetuă şi întruparea neputinţei noastre de a accepta Bucuria dintr-odată şi fără echivoc. Există nu numai o dramă a Patimilor, ci si una – mai puternică – a Învierii, şi ea se consumă, totodată, în sufletul lui Toma. În trei trepte se consumă: el află şi nu-i vine să creadă; vede şi încă se îndoieşte; se înfrânge şi biruie. Nuanţele sunt revelatorii.
Toma nu e necredincios prin structură ci, mai degrabă, ipostaza omului care exclamă: e prea frumos ca să fie adevărat! El nu e un împietrit, cum devenise – de pildă – Iuda. El nu refuză să creadă; el e doar copleşit de obiectul credinţei lui virtuale. Fenomenul Învierii i se pare colosal. Poate ca e singurul dintre ucenici care intuieşte implicaţiile ei cosmice. Toma ştie că adevarul trebuie să existe în sine, dar îl imploră să-i devina certitudine, adică adevărul lui, personal. (...) O parte din lume continuă să ceară minuni. Dar noi, cei din Duminica Tomii ştim că Minunea e zilnic cu noi, la măsura îndoielilor şi deschiderilor noastre”.
Să ne amintim ca în seara zilei în care a înviat, Hristos trece prin uşile încuiate şi Se arată celor zece Apostoli descoperindu-le învierea Sa. Dacă s-ar fi rămas doar la vedere, s-ar fi putut afirma că Învierea Sa a fost doar în mintea Apostolilor, că nu a fost o realitate. Ca să nu rămână niciun semn de îndoială, Dumnezeu îngăduie ca rănile din trupul Sau să fie atinse de Toma. Atingerea e dovada ca nu eşti în planul visului, al închipuirii. Cum spunea părintele Dumitru Stăniloae, atunci când nu visezi, ca să fii convins că nu visezi, te ciupeşti sau te pipăi, ca să fii sigur că este o realitate.
Vă recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
