Reîncepe restaurarea clădirii prin care au trecut 3 regi. Casa Ana şi Marinache Popescu, edificiul culturii călărăşene
0Restaurată parţial în urmă 6 ani, edificiul regal al culturii călărăşene reintră într-un amplu proces de renovare. Clădirea a “înghiţit” 2,3 milioane lei în 2011, refăcerea făcând parte dintr-un program al Ministerului Culturii prin care au fost modernizate teatrele din Iaşi, Cluj şi Bucureşti, dar şi muzeul “Antipa“.
Lucrările au constat în modernizarea şi consolidarea sălilor, dar şi a picturilor de pe pereţi, descoperite între timp. Datorită descoperirii la demisol a picturii murale interioare de pe pereţii clădirii monument istoric "Casa Ana şi Marinache Popescu" – cea mai mare suprafaţă de pictură murală interioară din această zonă a României într-o clădire care nu este biserică – lucrările de restaurare vor fi reluate, cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Institutului Naţional al Patrimoniului.
Prof. Sorin Danciu, directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Călăraşi, instituţie care funcţionează în clădirea monument istoric a fost prezent, recent, la Râşnov, la întâlnirea cu ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, dar şi cu alţi şefii de Direcţii din ţară. Printre problemele abordate, s-a luat în discuţie şi reluarea restaurării clădirii din Călăraşi. “ Ni s-a promis că se fac toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor până la sfârşitul acestui an. Deja s-a luat legătura cu firma care a executat, până la întreruperea lucrărilor, restaurarea picturilor, cu promisiunea că în această vară restaurarea va fi reluată”, a explicat Sorin Danciu.
Casa regilor
De-a lungul vremii, în această clădire au poposit trei regi: M.S. Carol I, M.S.regele Ferdinand şi M.S. Regele Mihai I. Pe complexul cultural a fost montată, în luna mai 2011, o placă ce aminteşte de faptul că aici au poposit trei regi: Regele Mihai, Regele Carol I si Regele Ferdinand. Acest lucru este întărit de un fragment ce apare în Monografia Liceului ,,Ştirbey-Vodă" din Călăraşi,: „.. În anul 1890 s-a făcut pregătire mare în oraşul Călăraşi şi Judeţul Ialomiţa, Majestatea Sa Regele Carol I venea pentru prima dată în oraşul Călăraşi. Trecea prin Călăraşi, pentru ca apoi prin satul Dudeşti (azi Feteşti), să treacă la Cernavodă, ca să puie piatra fundamentală a podului de peste Dunăre - în Octomvrie 1890, Majestatea sa a sosit la Călăraşi şi a fost găzduit într-o cameră, aranjată turceşte, a caselor marelui proprietar Marinache Popescu, tatăl lui Leon Popescu, fostul proprietar al Teatrului Liric. În Călăraşi Regele Carol I a stat 2 zile...”.
Primul realizator de film
„Pur şi simplu întâmplător am descoperit faptul că Leon Popescu, realizatorul primului film românesc, “Independenţa României”, s-a născut la Călăraşi“, a precizat Sorin Danciu, directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Călăraşi. Leon Popescu s-a născut în anul 1864 şi a murit 53 de ani mai târziu, în 1917. Casa a fost construită de Marinache Popescu, tatăl acestuia, un cunoscut negustor de cereale din secolul al XIX-lea. Casa familiei Popescu a fost donată în anul 1927 pentru a servi învăţământului şi culturii. Clădirea a fost, de-a lungul timpului, şcoală de fete şi bibliotecă.
Filmul, difuzat la Budapesta, Viena şi Paris
Filmul „Independenţa României“ a fost realizat în anii de Leon Popescu în perioada 1911-1912. Premiera filmului a avut loc la cinematograful „Eforie“ din Bucureşti. Din distribuţia filmului au făcut parte nume sonore ale cinematografiei româneşti d ela acea vreme: Aristide Demetriade, în rolul domnitorului Carol I, iar doamna Elisabeta a fost jucată de soţia acestuia, Constanţa. Constantin Nottara a primit rolul lui Osman Paşa.
Ţarul Rusiei, Alexandru al II-lea a fost interpretat de priceputul machior al Teatrului Naţional, Pepi Machauer. Protagoniştii filmului, Peneş Curcanul şi soţia lui, Rodica, au fost interpretaţi de către Aurel Athanasescu şi Jeni Metaxa-Doro. Pentru scenele de luptă au fost folosiţi ca protagonişti şi cadre militare, aproximativ 80.000 de oameni. Filmul a fost apreciat în străinătate, fiind difuzat la Budapesta, Viena şi Paris. Leon Popescu a relizat o mare publicitate a filmului şi în Anglia.
Vă recomandăm şi:
Valorile culturale, premiate. Spectacolul "10 pentru Călăraşi" va fi organizat în luna decembrie
Cultura călărăşeană, invitată la Barcelona
FOTO Omul care a emancipat Călăraşiul în perioada interbelică
FOTO Brâncuşi din Bărăgan. Ion Vlad, sculptorul care le-a dat lecţii francezilor la Sorbona