Reguli Feng Shui de care trebuie să ţii cont când îţi construieşti sau cumperi o casă. Ce necazuri aduce un teren în formă de „L“, cum anihilezi energiile negative

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La construirea sau cumpărarea unei locuinţe nu trebuie să ţinem cont doar de un cost rezonabil, ci şi de energiile pozitive care ne aduc linişte, prosperitate, stabilitate. În ceea ce priveşte regulile Feng Shui, evaluarea unei locuinţe se face întâi de la exterior la interior, deoarece formele exterioare pot afecta negativ sau pozitiv locatarii.

În funcţie de mediul înconjurător, consultantul Feng Shui propune câteva recomandări atunci când ne construim sau ne cumpărăm o casă.

În continuare, se face evaluarea internă a locuinţei pentru a vedea dacă sunt colţuri, grinzi, oglinzi sau fântâni arteziene. Primul pas este determinarea faţadei clădirii cu busola chinezească Luo Pan, pentru a stabili care este direcţia cardinală.

“Măsurătorile încep întotdeauna din exteriorul casei, deoarece în acest fel putem observa dacă în jurul locaţiei se află clădiri şi străzi, piloni, stâlpi de înaltă tensiune, colţuri ascuţite etc. Pentru ca o locuinţa să beneficieze de un Qi pozitiv, prezenţa „muntelui şi a apei” este esenţială. În traducere „muntele” guvernează relaţiile şi sănătatea în timp ce „apa” guvernează bogăţia. Formele exterioare sunt munţi, dealuri, ape, dar într-un oraş, acestea sunt clădirile şi străzile. Nu sunt indicate construcţiile în zonele plane, fără drumuri, dealuri şi ape pentru că în astfel de situaţii Qi-ul nu se poate acumula. În Feng Shui o locuinţa va avea parte de stabilitate şi de un Qi bun dacă primeşte sprijin din faţă, spate, din stânga şi dreapta clădirii”, explică expertul în Feng Shui, Georgiana Văsuian.

Cum să alegem terenul 

Totodată, specialistul Feng Shui Georgiana Văsuian consideră că forma terenului pe care construim o casă are un impact major asupra locatarilor, pentru că ne poate da indicii importante privind fluxul qi-ului şi prin urmare modul în care locatarii vor fi influenţaţi. Terenul cu formă pătrată sugerează stabilitatea şi este formă ideală pe care se poate construi orice locuinţa. Terenul în formă de dreptunghi este iarăşi o alegere bună pentru construirea casei, qi-ul îşi găseşte echilibrul atâta timp cât terenul nu este foarte strâmt. Terenul cu formă triunghiulară nu este un teren favorabil, deoarce Qi-ul devine dezechilibrat şi vor fi afectaţi anumiţi membri ai familiei. Terenul şi locuinţele în formă de L nu sunt recomandate, pentru că Qi-ul  va fi, de asemenea, dezechilibrat, deci nefavorabil.

Alte lucruri de evitat

O casă sau o clădire construită într-o intersecţie în formă de T poate avea efecte negative, mai ales dacă traficul este foarte intens. Însă, dacă traficul este foarte redus, locatarii nu vor fi afectaţi. Pentru a diminua efectele negative, se pot plantă arbuşti înalţi care blochează accesul qi-ului către casă. 

“Drumurile foarte drepte se numesc „săgeţi otrăvite”. Acestea sunt tot cu efect negativ când drumul este orientat către intrarea principala din casă. Este o formaţiune negativă şi pentru a bloca qi-ul, se folosesc arbuşti sau gard viu. O altă formaţiune negativă sunt casele construite în zona cimitirelor. Pilonii şi stâlpii foarte înalţi sunt una dintre cele mai negative formaţiuni în Feng Shui. Efectul negativ este maxim când se află în faţă intrării principale. Intersecţiile în formă de Y sunt mult mai periculoase decât cele în formă de T. Efectul asupra locatarilor sunt: adulter, probleme în relaţii, scandaluri, boli cu transmisie sexuală etc.”, consideră expertul în Feng Shui, Georgiana Văsuian.

Sfaturi de la specialist

Oamenii aleg să trăiască după principiile Feng Shui din câteva motive. Toţi ne dorim o viaţă fericită, cu noroc şi bunăstare. Unii apelează la Feng Shui pentru că îşi doresc să fie susţinuţi în ţelurile mai pragmatice, cum ar fi cariera şi banii. De cealaltă parte, sunt oameni care aleg să îşi ghideze viaţa după Feng Shui deoarece îşi doresc o sănătate mai bună, iar stilul acesta de trai este favorabil pentru bunăstarea psihică şi fizică.

“Cei mai mulţi care apelează la serviciile mele, o fac pentru armonie în relaţie. Îşi doresc relaţii bune cu soţul sau soţia, încredere şi respect. De obicei dacă familia este sănătoasă, fericită şi împlinită, înseamnă că sunt sprijiniţi de un feng shui bun. De asemenea, aproape la fel de mulţi apelează la tehnicile Feng Shui pentru a obţine potenţial. De multe ori avem un talent pe care îl simţim în interior dar pe care este posibil să nu îl descoperim niciodată din varii motive. Alegerea unei proprietăţi potrivite, cu un Feng Shui pozitiv, ne oferă oportunitatea de a întâlni oamenii potriviţi, mentorii potriviţi care ne vor ajuta direct sau indirect să devenim o versiune mai bună a noastră”, explică Georgiana Văsuian, consultant Feng Shui.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite