Razie în patiserii. Poliţia a aplicat amenzi în valoare de 30.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sancţiuni în valoare de 30.000 lei au fost aplicate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice  în urma unor controale efectuate în judeţul Călăraşi.

Pe 2 aprilie, în scopul protejării populaţiei împotriva comercializării de produse alimentare neconforme şi care aduc atingere sănătăţii cetăţenilor, poliţiştii au efectuat verificări la mai multe societăţi comerciale din judeţul Călăraşi.

Acţiunea a vizat modul de achiziţie şi comercializare a produselor alimentare destinate consumului populaţiei care erau oferite spre vânzare în magazine din Călăraşi şi Olteniţa. Au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 30.000 lei. Totodată, au fost ridicaţi în vederea confiscării aproape 800 de lei, reprezentând contravaloarea a 106 produse de patiserie expuse la vânzare, fără documente legale de provenienţă, precum şi suma de 16 lei, reprezentând sumă nefiscalizată pe casa de marcat.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite