Peste 150 de jandarmi, mobilizaţi la meciul Dunărea-Dinamo Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Militarii, mobilizaţi la stadion FOTO Adevărul
Militarii, mobilizaţi la stadion FOTO Adevărul

Peste 150 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanţa şi IIJ Călăraşi, sprijiniţi de poliţişti şi militari de la ISU, vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele Dunărea şi Dinamo Bucureşti, contând pentru etapa a XXV- a a Ligii I de fotbal, programat duminică, 24 februarie, ora 14.00, pe stadionul “Ion Comşa”.

Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 12.00, iar pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în stadion, Gruparea Mobilă Constanţa şi Jandarmeria Călăraşi recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porţilor de acces. 

„De asemenea solicităm, atât suporterilor, cât şi cetăţenilor, să manifeste înţelegere faţă de măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine, pentru ca această competiţie să se desfăşoare în condiţii optime de siguranţă.  Jandarmeria recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente”, au anunţat reprezentanţii IJJ Călăraşi.

         

În zonă, poliţiştii vor acţiona pentru fluidizarea şi după caz, devierea/restricţionarea circulaţiei autovehiculelor pe strada Tudor Vladimirescu, tronsonul cuprins între B-dul Republicii şi str. Locomotivei, în data  de 24 februarie, între orele 12.00 - 17.00. Între orele 11.00 - 17.00 va fi interzisă desfacerea, comercializarea şi consumul de băuturi alcoolice în toate localurile de alimentaţie publică, baruri şi restaurante din zona stadionului municipal ,,Ion Comşa".

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite