Peste 1.100 articole pirotehnice, deţinute ilegal, confiscate de jandarmi la Budeşti
0În perioada 28-29 decembrie, în timpul unor razii desfăşurate, jandarmii călărăşeni au depistat în zona centrală a oraşului Budeşti trei persoane care vindeau articole pirotehnice.
Trei persoane din Budeşti au fost prinse de jandarmi în timp ce ofereau spre vânzare trecătorilor peste 1.100 produse pirotehnice, fără a deţine autorizaţie de comercializare a acestora.
Jandarmii le-au întocmit celor în cauză actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, conform Legii 126/1995, privind regimul materiilor explozive, acestea fiind înaintate, spre competentă soluţionare, organelor de cercetare penală, împreună cu produsele pirotehnice ridicate în vederea confiscării.
Conform legii, efectuarea oricăror operaţiuni cu articole pirotehnice (petarde, pocnitori etc.) efectuate fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă, conform Legii 126/1995, privind regimul materiilor explozive.