UPDATE Percheziţii la Serviciul de Ambulanţă. Managerul Dragoş Alecu, reţinut pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Managerul Serviciului de  Ambulanţă, suspectat de fapte de corupţie Foto:mediacalarasi.ro
Managerul Serviciului de  Ambulanţă, suspectat de fapte de corupţie Foto:mediacalarasi.ro

Ofiţerii anticorupţie au descins, miercuri dimineaţă, la sediul Serviciului de Ambulanţă Călăraşi pentru efectuarea mai multor percheziţii.

UPDATE ORA 18.30. În urma audierilor şi a probelor administrate în dosar, anchetatorii au decis să-l reţină pentru 24 de ore pe managerul Serviciului de Ambulanţă Călăraşi, sub acuzaţia de luare de mită.

Fapte de corupţie

UPDATE ORA 11.00. Procurorii călărăşeni care se ocupă de acest dosar spun că patru dispeceri la 112 ar fi fost angajaţi, după ce au plătit diverse sume pentru aceste posturi. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, procuror Xenofonte Purcărea, DRagoş Alecu, alături de alţi angajaţi sunt supectaţi că au săvârşit infracţiuni de abuz în serviciu, asociere în vederea săvârşirii de alte infracţiuni şi alte fapte de corupţie în perioada 2011-2013. Cei în cauză vor fi aduşi la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, urmând a fi dispuse măsurile legale.

Angajări pe şpagă

Surse din cadrul anchetei spun că şeful instituţiei, managerul Dragoş Alecu este suspectat că a angajat mai multe persoane, primind şpagă în schimbul locurilor de muncă oferite. Ofiţerii DGA au efectuat o percheziţie şi acasă la Dragoş Alecu. Şeful Serviciului de Ambulanţă Călăraşi e acuzat de abuz în serviciu, existând suspiciuni că ar fi trucat mai multe examene pentru ocuparea mai multor locuri de muncă din cadrul instituţiei.
Acţiunea  este coordonată de Parchetul Călăraşi, DGA şi SRI.

Abuz în serviciu

Percheziţiile sunt coordonate de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie şi procurori ai Parchetului Tribunalului Călăraşi şi au loc în biroul managerului instituţiei, care este suspectat de abuz în serviciu. Potrivit unor surse judiciare, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Călăraşi, Dragoş Alecu, este suspectat că ar fi trucat examene pentru ocuparea unor posturi.
 


 

Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite