MAE: trafic restricţionat în Bulgaria cu ocazia Zilei Naţionale. Ce drumuri sunt închise
0Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Bulgaria că, pentru data de 3 martie, cu ocazia Zilei Naţionale, există măsuri de restricţionare a circulaţiei rutiere pe teritoriul bulgar.
Potrivit unui comunicat al MAE, pasul Şipka va fi închis circulaţiei rutiere, pe segmentul drumului european E-85 (corespondent drumului naţional I-5) Gabrovo - Şipka - Kazanlâk. De asemenea, circulaţia rutieră va fi redirecţionată pe drumul naţional II-55 prin pasul Republika, pe itinerariul: Ruse - Veliko Târnovo - Debeleţ - Pasul Republika - Gurkovo - Kazanlâk şi în sens invers.
În conformitate cu legislaţia bulgară, pe perioada sărbătorilor oficiale, circulaţia autovehiculelor cu masă mai mare de 12 t va fi oprită în ultima zi de lucru de dinaintea sărbătorilor (2 martie), în intervalul orar 16.00 - 20.00 şi în ultima zi de sărbătoare (5 martie), în intervalul orar 14.00 - 20.00, pe următoarele sectoare de drum:
- Autostrăzile (Trakia, Hemus, Struma, Mariţa, Cerno More şi Lyulin);
- Drumul naţional I-1 - satul Rebărkovo - Botevgrad, cu redirecţionarea circulaţiei rutiere pe drumul naţional II-16 Rebărkovo - Svoge - Sofia;
- Drumul naţional I-1 - Blagoevgrad - PCTF Kulata;
- Drumul naţional I-4 - nodul de comunicare rutieră "Koritna" - Veliko Târnovo - Şumen;
- Drumul naţional I-5 - Ruse - Veliko Târnovo;
- Drumul naţional I-8 - PCTF Kalotina - Sofia;
- Drumul naţional I-9 - Varna -Burgas;
- Drumul naţional II-18 - Centura Sofiei;
- Drumul naţional II-99 - Burgas -Ţarevo.
Măsura de oprire a circulaţiei rutiere a autovehiculelor cu masă mai mare de 12 t, nu se aplică autovehiculelor care transportă materiale periculoase (ADR), animale vii, produse alimentare perisabile sau încărcături supuse unui anumit regim de temperatură pe timpul transportului, menţionează sursa citată.