Iubirea din tinereţe a scriitorului Jean Bart. Povestea de amor interzis întâmplată pe malul râului Borcea

Jean Bart a povestit în romanul său, Europolis, despre aventura din tinereţe

Scriitor autentic şi original, care a cultivat pentru prima dată în literatura română jurnalul de bord şi schiţa marină, Jean Bart (pseudonim literar împrumutat de la un celebru corsar francez), pe numele său adevărat Eugeniu C. Botez, şi-a petrecut în tinereţe doi ani pe malul Borcei, fiind căpitan al Portului Călăraşi.

Relatarea a fost făcută de prof. Constantin Tudor, fost inspector şcolar general al judeţului Călăraşi, pe blogul său. Profesorul Tudor, un neobosit publicist, notează faptul că Jean Bart a fost căpitan de port între 1 aprilie 1904 şi 1 aprilie 1906. Aici, scriitorul a avut iniţiative lăudabile, luând măsuri pentru a evita accidentele pe Canalul Borcea şi în Portul Călăraşi.

Pentru faptele sale, i se conferă, la 2 iulie 1904, Ordinul „Coroana României“ în grad de cavaler. În anul 1905 când răscoala de  pe crucişătorul rusesc „Potemkin“ este reprimată brutal, căpitanul de port de la Călăraşi, Eugeniu Botez, îi ajută pe mulţi dintre marinarii răsculaţi şi le facilitează angajarea în muncă. El primeşte din partea fostului şef de echipaj de pe „Potemkin“, ca dar de recunoştinţă, „pecetea“ crucişătorului. De la Călăraşi avea să ajungă mai apoi căpitan al Portului Sulina, viaţa de aici fiind subiectul celebrului său roman, Europolis, publicat chiar în anul morţii sale.

Însemnări despre viaţa în Bărăgan

În paginile acestui roman, Jean Bart nu poate să nu-şi amintească de Călăraşi, oraş unde îşi petrecuse doi ani din viaţă. Iată un fragment din însemnările sale despre oraşul de pe Borcea: 

„Eram vreo şase tineri şi nici unul însurat. Apariţia noastră făcuse oarecare senzaţie în oraş.  Părinţii şi fetele începură de-a doua zi vânătoarea şi pontajul pentru căsătorii. Dar, ce dezamăgire! Iluzii pierdute, speranţe înşelate… Deprinşi cu viaţa publică, ocoleam societatea, fugeam de viaţa intimă de familie. Stam toată ziua pe apă lucrând şi măsurând pe arşiţa soarelui. Seara ne mulţumeam să ascultăm o serie de cântece răguşite la o grădină de varietăţi, unde ne cheltuiam banii şi tinereţea. Unul făcea teorii ca să-şi îndreptăţească purtarea .<Marinarul nu trebuie să aibă legături cu uscatul, el e logodit cu apa>… Singurul care făcuse cunoştinţe era Miluţă(despre care Jean Bart afirmă că familia lui avea origini macedonene şi suferise mult pentru a ajunge în spaţiul românesc). Lui toate uşile i se deschideau… Devotat până la sacrificiul vieţii, rămânea în serviciul unor femei frumoase, pe care le putea iubi în taină… Nevasta unui doctor, o pianistă de talent, cu părul mat şi ochii catifelaţi, era femeia genială. O profesoară mică, vioaie, cu părul retezat la ceafă, cu pălărie băieţească, pentru că fuma şi citea la berărie pe Nietzsche, era femeia superioară. Iar Geta Ulmeanu, o blondă cu ochii mari, albaştri, măritată c-un inginer mai bătrân şi cartofor, era femeia sfântă.”

Şi, mai apoi, notează prof. Constin Tudpr, după ce mărturiseşte că Geta Ulmeanu a fost marea lui dragoste din tinereţe, Jean Bart concluzionează, atunci când revedea aceste locuri după aproape 20 de ani. „Nimic nu pare că s-a schimbat de atunci pe locurile acestea, unde am petrecut o parte din tinereţea mea. Dunărea, liniştită şi largă, cu aceeaşi nepăsătoare măiestrie, mii de ani alunecă spre mare în leneşe înconvăiri. De-o parte şi de alta aceleaşi maluri joase se prelungesc în zare. Zăvoaie mari de sălcii îşi schimbă haina verde înfiecare an. Ostroave, pustii şi păduroase, se leagă în depărtare cu mlaştini în care vieţuiesc şi acum sălbăticiuni în cârduri. În ochiuri de luminiş, prin stuf, luceşte apa bălţii ca cioburi dintr-o oglindă spartă. Şi în ele se răsfrânge acelaşi cer albastru, întins deasupra mării verzi de trestii şoptitoare.”

Dedicat carierei militare

Pe numele său adevărat Eugeniu C. Botez, scriitorul s-a născut pe 28 noiembrie 1877, la Burdujeni, judeţul Botoşani, într-o familie de căpitan de grăniceri. Face studiile la Iaşi, unde l-a avut învăţător pe Ion Creangă, după care se dedică carierei militare, absolvind în 1896 Şcoala de ofiţeri din Bucureşti, cu gradul de sublocotenent. Funcţionează mai apoi ca profesor suplinitor la Liceul „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa, predând disciplinele matematică şi geografie, în anul şcolar 1903-1904. În paralel, la Şcoala de Marină a fost director de studii şi profesor de istorie, geografie şi gramatică. Revine apoi căpitan de port. Mutat din loc în loc, ocupă un loc important în istoria navigaţiei româneşti, deopotrivă cu onoranta recunoaştere literară şi publicistică, pentru care în anul 1922 devine membru corespondent al Academiei Române. Se stinge din viaţă la Bucureşti, pe 12 mai 1933, la numai 56 de ani.