IGPF: 57 de fapte ilegale, constatate la graniţe în ultimele 24 de ore
0
În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere ale frontierei au trecut peste 160.700 persoane, cetăţeni români şi străini, dintre care aproximativ 80.200 pe sensul de intrare şi 80.500 pe cel de ieşire din ţară şi peste 40.500 mijloace de transport, dintre care 19.800 pe sensul de intrare şi 20.700 pe sensul de ieşire din ţară.
În zonele de competenţă - punctele de trecere şi “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat 57 fapte ilegale (23 infracţiuni şi 34 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români cât şi străini şi au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 72.600 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 14.000 lei. De asemenea, nu s-a permis intrarea în ţară a 27 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea unui număr de 17 cetăţeni români din diferite motive legale.