Ghinion. Două spectacole, jucate de Teatrul Masca, amânate din cauza accidentării unui actor
0
Călărăşenii care şi-au procurat bilete la spectacolele ce urmau să fie susţinute de Teatrul Masca sunt urmăriţi de ghinion. Accidentarea unuia dintre actori a anulat piesele ce ar fi trebuit să se joace la sfârşitul săptămânii la Călăraşi.
Este vorba despre „Slugă la doi stăpâni”, regia Mihai Mălaimare ce urma să se joace pe 1 iunie şi „Gemenii”, regia Michele Modesto Casarin, programat pentru 2 iunie. Centrul Cultural Judeţean Călăraşi a anunţat că problemele de sănătate ale unuia dintre actori au anulat spectacolele. „Vă aducem la cunoştinţă că spectacolele ce urmau a fi susţinute de Teatrul Masca în cadrul Stagiunii de spectacole ”Primăvara Culturală”, au fost anulate din cauza accidentării unuia din actori”, au anunţat autorităţile.
Citeşte şi: Fenomenul LaLa Band ajunge şi în Bărăgan. Trupa va concerta pe stadionul „Navrom”, pe 17 iunie
Citeşte şi: FOTO Paradă neobişnuită. Elefanţii au ieşit la plimbare pe străzile Constanţei