FOTO Cum arăta odinioară târgul liniştit de pe malul Borcei
0
O întoarcere în timp în Călăraşiul de odinioară ne îndeamnă la nostalgie şi la contemplare. Imaginile par ireale. Din vechiul târg liniştit de pe malul Borcei nu a mai rămas decât amintirea.
Urbea avea un aer aristocratic, iar oamenii se întâlneau şi socializau cu bucurie pe cea mai circulată arteră. Se numea locul de promenadă. Aici găseai toţi negustorii oraşului, care puneau la cale ce stofe fine să mai aducă de la Paris ori ce reţete sofisticate să le prezinte clienţilor din restaurante. Oraşul avea chiar şi un cazinou unde îşi încercu norocul cei înstăriţi sau zăboveau la un pahar de „vorbă”, punându-se la curent cu ultimele noutăţi din ţară. Clădirile aveau un farmec aparte. Astăzi, aproape nimic nu mai aminteşte de acele vremuri. Liniştea s-a transformat într-o agitaţie de nedescris, iar locurile pline de istorie au fost date uitării. Pentru că şi uitarea este omenească...
Acel “ceva” care s-a pierdut
Gheorghe Iorga, care locuieşte chiar în centrul oraşului, spune că fiecare epocă are farmecul său aparte. „Este oraşul copilăriei mele de care îmi aduc aminte cu bucurie. Sigur că am o nostalgie, este vorba despre acel „ceva“ care s-a pierdut în timp. Era altfel atunci. Totul. Începând cu oamenii, clădirile şi terminând cu viaţa oraşului. Ştiu fiecare loc din centrul oraşului. De exemplu, în locul Primăriei se găsea cinematograful Sahia, iar peste drum, magazinul Bucureşti“, povesteşte bărbatul.
Tot acesta spune că fosta stradă 6 martie, actuala Sfântul Nicolae, se numea strada evreiască. „Aici existau cele mai multe prăvălii cu marfă de calitate. Comerţul era principala activitate, având în vedere că portul îi ajuta foarte mult să aducă produse din străinătate“, a precizat Gheorghe Iorga.
Plimbări în zi de sărbătoare
Ioana Niţu(85 de ani), pensionară, povesteşte cu emoţie în glas cum în zilele de sărbătoare, copil fiind, bunicul său o aducea în oraş. Femeia îşi aminteşte că bărbatul, croitor în sat, venea să se aprovizioneze cu stofe de la Călăraşi. " Ştiu că avea un singur magazin în centrul oraşul de unde cumpăra. Proprietarul era evreu. Întotdeauna aducea cele mai bune materiale. Ştiu că bunicul era foarte mulţumit de afacerile pe care le încheiau. Cât se tocmeau ei, eu mergeam la magazinul de dulciuri şi aveam voie să umplu coşul cu toate bunătăţile. Că doar era zi de sărbătoare", îşi aminteşte bătrâna.
Monografia muncipiului
Dovezi ale trecerii timpului mai sunt astăzi doar fotografiile. Păstrate la Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Călăraşi sau la Arhive sau ăn arhive personale, acestea amintesc de fiecare perioadă prin care a trecut oraşul. În „Monografia Muncipiului Călăraşi“, coordonată de Nicolae Ţiripan, directorul Arhivelor se menţionează că încă din 1837, autorităţile au manifestat un interes deosebit pentru modernizare. „În numai câţiva ani, fostul târg devine un adevărat oraş....Aspectul edilitar începe să se schimbe. Locul caselor mici şi insalubre este luat de alte mai spaţioase“. Încet, încet, oraşul capătă altă înfăţişarea. „Este ridicat planul topografic parcelar de către inginerul Petru Radovici, după ce oraşul fusese vizitat în acelaşi scopt de Spiru Haret“, se precizează în aceeaşi lucrare.
Ameninţau că se mută la Brăila
În februarie 1836, călărăşenii, preocupaţi de soarta micul târg în care locuiau, au adresat o jalbă către mai-marii locali în care invocau exemplul altor oraşe dunărene care, fiind emenacipate, începuseră să se dezvolte şi să înflorească. Oamenii chiar ameninţau că vor părăsi oraşul şi se vor muta la Brăila, dacă nu le vor fi luate în considerare nemulţumirile privind schimbarea la faţă a oraşului.
După aproximativ 20 de ani, un medic polonez, a notat impresii despre oraşul de pe malul Borcei. Jurnalul său a fost descoperit la Biblioteca Naţională din Varşovia:„Astăzi(anul 1854) oraşul s-a schimbat de mirare. Azi s-a mutat aici comerţul bucureştean. Casele ruinate şi părăsite au devenit locuinţele generalilor sau ofiţerilor din comandă. Aici a locuit toată generaţiunea armatei noastre. Au fost deschise restaurante, cofetării“.
„Zâmbesc trecătorului vile gospodăreşti“
Pe vremuri, oamenii stăteau la taclale şi încercau să-şi îmbie clienţii cu mărfurile din prăvălii. Pe strada Sfântul Nicolae, care începe exact de la parcarea Consiliului Judeţean, negustorii de toate felurile erau la datorie. Croitorii, ateliere de mobilă, stofe, librării, papetării, ceaprăzărie, cafenele, restaurante, cofetării, tutun, ziare, timbre. Acesta era peisajul care-l întâmpina pe călărăşean la tot pasul. Nimic nu mai aminteşte astăzi de comerţul de odinioară. La 26 septembrie 1910, marele istoric Nicolae Iorga, venit pentru prima dată la Călăraşi nota: „Strada Mare se desfăşură largă, cu case dintre care multe au două rânduri şi o înfăţişare plăcută. Aici şi în alte părţi ale orăşelului zâmbesc trecătorului vile gospodăreşti, despărţite de stradă prin cochete grădini de flori“.
Parfumul vremurilor de altădată
Pe fosta stradă Ştirbei, actuala 1 decembrie 1918, se găsea cazinoul oraşului, una din clădirile impunătoare ale urbei. „Era amplasat exact unde se află astăzi fabrica de confecţii Baden. Pe aceeaşi arteră, în faţa actualei Primării, unde se găseşte blocul Arcadia, pe vremuri aici se găseau doar case. Blocul care a avut la parter Cec-ul şi mai recent Căpitănia Portului a fost construit în locul şcolii nr. 2 de băieţi. Aceasta se găsea pe strada care trecea printre Poştă şi Teatrul Popular.“, a declarat Florin Rădulescu de la Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Călăraşi. În parc, în locul actualei biblioteci judeţene „Alexandru Odobescu“ fusese construit un teatru care, din păcate, a fost distrus parţial de un incendiu. Lângă Prefectură, pe strada Progresul, lângă actual Muzeu al Dunării de Jos se găseau numai case. În timp, locul acestora a fost luat de blocuri. Pe strada Sloboziei, colţ cu strada Bucureşti se mai păstrează încă o clădire, bijuterie a oraşului, ce a adăpostit cândva un ansamblu de prăvălii.
Citeşte şi: Borcea, braţul Dunării la Călăraşi, botezat de un boier la 1541
Se încarcă comentariile...
