Cum ne afectează deficienţa de fier din corp. Primul semnal de alarmă: oboseala aparent nejustificată

Cum ne afectează deficienţa de fier din corp. Primul semnal de alarmă: oboseala aparent nejustificată

Oboseala, primul semn că ne lipseşte fierul din corp FOTO Shutterstock

O stare de oboseală aparent nejustificată poate fi primul simptom al carenţei de fier din organism. Dacă te simţi obosit aproape în permanenţă şi unele activităţi simple, precum urcatul a doar câteva scări, te epuizează, atunci din corp ar putea lipsi fierul.

Ştiri pe aceeaşi temă

“Organismul foloseşte fierul pentru a crea hemoglobina care se găseşte în hematii (eritrocite, globule roşii) şi are rolul de a fixa oxigenul din aer la nivelul plămânilor şi de a-l transporta în tot organismul, la celule. Dacă există deficienţă de fier în corp, globulele roşii vor fi puţine şi atunci apare starea de oboseală.
Fierul, un microelement esenţial pentru sănătatea noastră, intră în alcătuirea hemoglobinei, este esenţial în procesele de oxidoreducere şi în sinteza acizilor nucleici, ajută la apărarea organismului de diferiţi factori infecţioşi”, explică dr. Denisa Zaharia, medic de familie.
 
Printre problemele care apar se află apatia, dificultatea de concentrare, paloarea feţei, respiraţia grea şi unghii fragile. Alimentaţia este foarte importantă în aceste situaţii. O dietă echilibrată, bazată pe fructe, legume şi cereale poate reface cantitatea de fier necesară unei sănătăţi optime. Fierul se găseşte în: linte, soia, năut, ovăz, alge, gălbenuşul de ou, pâinea integrală, spanac, mei, seminţele de floarea-soarelui, mazăre, ciuperci, urzici, broccoli, sparanghel, pătrunjel, cireşe, banane, avocado, prunele uscate, stafide, migdale.
 
Pătrunjelul, fabrica de vitamine
 
Întăritor natural al sistemului imunitar, bun stimulent al sistemului nervos, antiinfecţios, vasodilatator, bun renegerator capilar. Acestea sunt doar câteva din beneficiile pe care le dă consumul de pătrunjel. Pătrunjelul conţine proteine (20%), flavonoide (întreţin membranele celulelor sângelui, au rol de antioxidant), uleiuri esenţiale, fier, calciu, fosfor, mangan, inositol, sulf, vitamina K, betacaroten şi, în special, vitamina C.
 
„El întăreşte imunitatea organismului, are un rol important în distrugerea radicalilor liberi, având proprietăţi antialergice şi antitumorale. Este bogat în vitamina A, vitamina C, vitamina B şi E, mangan, fier, fosfor, potasiu, iod, clorofilă şi magneziu. Conţinutul de vitamina C este mai mare de patru ori decât cel din portocală, iar conţinutul de fier este mai mare decât cel al spanacului. Acesta mai conţine şi un aminoacid care frânează dezvoltarea tumorilor canceroase şi anume histidina”, explică medicul.
 
Acţiunea vitaminei C
 
Mecanismul prin care prunele combat anemia şi previn reapariţia acesteia nu este legat de conţinutul ridicat de fier al acestor fructe, ci datorită acţiunii vitaminei C, care intervine în absorbţia fierului la nivelul organelor digestive, jucând astfel un rol indirect în prevenirea şi tratarea anemiei feriprive. Specialiştii spun că resveratrolul, care se găseşte în compoziţia  prunelor închise la culoare, între indigo şi negru şi vişiniul cel mai închis, este un colorant polifenolic, considerat cel mai puternic antioxidant cunoscut până acum, de 4-5 ori mai puternic decât betacarotenul, de 50 de ori mai puternic decât vitamina E şi de 20 de ori mai puternic ca vitamina C.
 
Pe lângă faptul că sunt deosebit de gustoase, prunele au şi proprietăţi diuretice, de stimulare a sistemului nervos, hepatice, de dezintoxicare şi laxative. Tonic excelent pentru sistemul nervos, prunele ajută şi la întărirea sistemului imunitar şi creşte rezistenţa organismului la infecţii.
 
Aliment cu proprietăţi miraculoase
 
Singurul fruct care conţine grăsimi, avocado este alimentul cu proprietăţi miraculoase. Devenit popular şi la noi, cremos, cu un gust aparte, avocado este denumit şi untul vegetal sau untul zeilor. Este apreciat pentru virtuţile hidratante şi face minuni în organism tratând şi prevenind anemia, bolile de inimă şi cancerul.
 
Avocado este unul dintre puţinele fructe cu un conţinut ridicat de proteine. Un avocado conţine 4 grame de proteine, o cantitate ridicată în comparatie cu multe alte fructe. De asemenea, proteinele pe care le conţine sunt cele esenţiale şi de înaltă calitate, care se digeră mult mai uşor şi hrănesc muşchii.
 
 
Vă recomandăm şi:

 

citeste totul despre: