Control. O femeie care vindea ilegal ţigări, amendată cu 5.000 de lei
0
O femeie care vindea ilegal ţigări a fost prinsă de poliţişti şi amendată cu 5.000 de lei. Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din Călăraşi i-au confiscat şi cele aproape 2.000 de ţigarete netimbrate.
La sfârşitul săptămânii trecute, oamenii legii au depistat pe raza comunei Ileana, din judeţul Călăraşi, o femeie de 49 de ani care intenţiona să vândă peste 2.000 de ţigarete netimbrate. Asupra acesteia, poliţiştii au găsit şi suma de 79 lei provenind din vânzarea ambulantă de ţigarete. În momentul controlului, spun anchetatorii, aceasta nu a putut să dovedească cu documente legale provenienţa licită a celor peste 2.000 de ţigarete.
Femeia a fost sancţionată contravenţional conform prevederilor Legii 12/1990 R privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite cu suma de 5.000 lei, dispunându-se totodată măsura confiscării celor peste 2.000 de ţigarete şi a sumei de 79 lei.
Vă recomandăm şi:
Suspecţi de contrabandă cu ţigări, după gratii. Marfa era furnizată de un giurgiuvean