Bătaie la Săruleşti cu răngi şi pietre. Cinci persoane au fost reţinute de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia i-a reţinut pe agresori FOTO Adevărul
Poliţia i-a reţinut pe agresori FOTO Adevărul

Cinci bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişţii călărăşeni pentru lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice, violare de domiciliu şi distrugere, după un scandal de pomină petrecut în comuna Săruleşti.

Conform anchetatorilor, pe 8 martie., în jurul orei 13.20, oamenii legii din Tămădău Mare au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Săruleşti, despre un scandal în desfăşurare în care sunt implicate mai multe persoane.

Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că în jurul orelor 13.00, cinci bărbaţi au pătruns fără drept în curtea locuinţei unui tânăr de 18 ani, din comuna Săruleşti, l-au lovit cu un fier în zona capului şi au aruncat de pe stradă cu pietre în direcţia locuinţei unui bărbat în vârstă de 64 de ani, distrugând mai multe geamuri şi tulburând totodată ordinea şi liniştea publică.

În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice, violare de domiciliu şi distrugere. În urma probatoriului administrat, la data de 09 martie, cei cinci bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Călăraşi, după care a fost sesizat parchetul în vederea luării unor măsuri preventive.

Vă mai recomandăm şi:

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite