VIDEO Cât de vechi este portul popular românesc şi din ce este compus

România se remarcă printr-o varietate extraordinară de costume populare, fiind una dintre puţinele ţări unde unii oameni din zona rurală încă mai poartă piese ale portului tradiţional nu numai la sărbătoare, ci şi la lucru.

Portul popular este una dintre cele mai importante forme de cultură ale unui popor, pe baza straielor fiind realizate numeroase cercetări legate de originea comunităţilor şi etapele principale de evoluţie, originalitatea sa în raport cu veşmintele altor popoare. 

Potrivit etnografilor, costumul popular al locuitorilor din spaţiul delimitat de Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră îşi are originile în portul strămoşilor traci, geţi şi daci. Straiele au evoluat, în urma descoperirii ulterioare a noi materiale şi tehnici de croire, dar şi a influenţelor din alte culturi. 

În evoluţia portului popular se evidenţiază mai multe etape. La început, portul românesc s-a individualizat în raport cu cel al popoarelor vecine şi s-a diferenţiat în funcţie de zonă. 

O a doua etapă a fost influenţată de zona orăşenească. Materialele industriale au înlocuit textilele casnice. Piesele de influenţă orăşenească au apărut ca protectoare ale celor tradiţionale. Astfel, bluza a fost trasă peste cămaşă, năframa în locul maramei albe.

”Vestimentaţia de azi este o urmaşă a celei din vremuri străvechi care şi-a păstrat nealterate în timp elementele esenţiale, pe parcursul evoluţiei. De exemplu, costumul specific zonei Buzăului, care oglindeşte zona etnografică a Munteniei, la început era format, cromatic, numai din alb, roşu şi negru. Odată cu organizarea târgurilor au intrat şi celelalte culori şi tehnici de decorare ale acestora”, ne explică Florentina Grigore, de la Casa Vergu Mănăilă, secţie de etnografie şi artă a Muzeului Judeţean din Buzău.

* În expoziţia de aici este o veche şi frumoasă colecţie de straie populare munteneşti.

Încă din vechime, setul vestimentar al ţăranului român se baza pe cămaşă, purtată atât de bărbaţi, cât şi de femei. ”Costumele pentru fete sau femei, erau formate din cămaşa încreţită la gât, din fotă, din poale, din bete şi, specific zonei Buzăului, marama. Ca influenţă de zona Moldova avem tulpanul decorat şi el cu diverse motive, atât geometrice, cât şi mărgeluţe. Bărbaţii aveau cămăşi fie lungi, fie cămăşi scurte şi fustar cu brâu”, spune Florentina Grigore.

De la naştere şi până la moarte, cămaşa îl însoţea pe ţăran la muncile câmpului şi la sărbători. Exista o cămaşă a duminicilor, a sărbătorilor de peste an, cămaşa fecioarei şi a văduvei, a nunţilor, a naşterii şi a botezului, a datinilor şi obiceiurilor.

”Portul de sărbătoare era păstrat cu grijă în lăzile de zestre. Era mult mai bogat decorat. Observăm în portul de sărbătoare o varietate de culori şi tehnici, îmbinări. În special toate aceste inspiraţii vin din natură, mediul în care trăiau strămoşii noştri, forme geometrice şi forme vegetale. Armonizau frumos culorile. Portul de zi cu zi era mult mai puţin decorat dar din aceleaşi piese ca cel de sărbătoare. Lipseau aproape cu desăvârşire elemente de decor”, spune Florentina Grigore.

Tainele meşteşugului de a confecţiona îmbrăcămintea se învăţau de la femeile satului. Se transmiteau din generaţie în generaţie, de la mamă la fiică iar fecioarele nu se măritau până nu ştiau să toarcă şi să ţeasă.

”Se confecţionau şi se moşteneau de la bunici, străbunici, erau păstrate în fiecare gospodărie. Se transmiteau inclusiv aceste simboluri cu care erau decorate piesele de vestimentaţie din generaţie în generaţie care se găsesc, în diverse tehnici, pe ii, pe cămăşile bărbăteşti, pe brâie, pe bete. Betele erau realizate şi ele, ca şi pânza ca şi pânza din care era confecţionat costumul, tot în război”, explică Florentina Grigore.

Îmbrăcămintea copiilor era ajustată de la adulţi şi nu era făcută în mod special. Era compusă din aceleaşi elemente.