VIDEO Coadă uriaşă pentru porţiile de fasole oferite de autorităţile Buzăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

După încheierea paradei militare de pe Calea Eroilor, buzoienii s-au mutat în Parcul Crâng. Autorităţile au organizat aici un concert de muzică populară şi au amenajat standurile care au împărţit cele 3.800 de porţii de fasole cu ciolan şi vin fiert pregătite de o firmă de catering.

De la ora 11.00, buzoienii au fost invitaţi în Parcul Crâng, unde a fost organizat festinul de 1 Decembrie.

Coada s-a întins pe mai bine de o sută de metri, iar oamenii au fost nevoiţi să stea la coadă aproape 30 de minute pentru porţia de fasole oferită de autorităţi.

Aşteptarea a meritat, iar mâncarea a fost delicioasă, aşa cum au lăudat-o cei care s-au înfruptat din porţii.

Cele 30 de bucătărese care au pregătit fasolea de 1 Decembrie au muncit, continuu, din zorii zilei, până a fost servit ultimul buzoian dornic de o porţie de fasole.

Au fost pregătite 3.800 de porţii, dintre care 3.000 de fasole cu ciolan şi 800 pentru cei care ţin post. Porţiile au fost însoţite, la alegere, de plăcintă cu brânză sau mere, dar şi de obişnuitul vin fiert.

Buzoienii su servit fasolea în zona Obeliscului, astfel că s-au putut bucura şi de programul susţinut de artiştii de la Centrul de Cultură şi Artă Buzău. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite