VIDEO Cabinet medical invadat de mirosul dejecţiilor strânse la subsolul blocului în care funcţionează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Pacienţii unui cabinet medical din Buzău stau cu măşti la nas şi la gură mai mult din cauza mirosurilor care au invadat incinta. Acesta se află la parterul unui bloc insalubru, personalul punctului medical acuzându-l pe administrator că refuză de aproape un an să repare instalaţiile de la subsol. Au fost făcute nenumărate reclamaţii inclusiv la DSP.

Subsolul blocului 40 din cartierului Micro 14 este plin cu deversările din toaletele a 84 de apartamente care nu mai ajung la canal şi refulează sub cele de la parterul imobilului cu 10 etaje.

Din acest motiv, mirosul aproape insuportabil creează disconfort atât cadrelor medicale cât şi pacienţilor veniţi la consult în cabinetul amenajat într-un apartament de la parter.

Fiecare pacient este întâmpinat la intrarea în cabinet şi cu o mască pentru a face mai suportabilă atmosfera încărcată de izul dejecţiilor. ”Dacă într-un cabinet medical este aşa ceva, ce să mai zicem de alte locuri sau instituţii”, spune un pacient.

Medicul Angela Mazdrag, care deţine cabinetul medical de la parterul blocului 40, spune că a făcut numeroase plângeri la Direcţia de Sănătate Publică. Numeroasele amenzi primite nu-l sperie însă deloc pe administratorul blocului în care funcţionează mica unitate medicală.

Luat la întrebări despre calitatea aerului din cabinetul medical acesta spune că este un simplu locatar şi că nu are nicio legătură cu asociaţia de proprietari.

Calvarul pacienţilor şi al cadrelor medicale va continua până când administratorul va realiza că blocul în care locuieşte a ajuns un focar de infecţie şi va găsi de cuviinţă să repare canalizarea defectă.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite