VIDEO Cum arată sala de clasă unde tavanul s-a prăbuşit peste copii în timpul tezei la geografie. Culisele unei lucrări făcute superficial şi total iresponsabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tavanul s-a prăbuşit cu tot cu videoproiectorul suspendat FOTO Iulian Bunilă
Tavanul s-a prăbuşit cu tot cu videoproiectorul suspendat FOTO Iulian Bunilă

Elevii unei clase a Liceului „Costin Neniţescu“ din Buzău au scăpat miraculos, fără răni grave, după ce tavanul s-a prăbuşit peste bănci în timpul orei de geografie. Accidentul a fost cauzat de o lucrare făcută superficial.

Elevii din Liceul Neniţescu Buzău au fost mutaţi recent, temporar, în clădirea Liceului Tehnologic de Meserii şi Servicii din acelaşi oraş. Conducerea Liceului Neninţescu a decis să transporte în noul sediu şi dotarea din vechiul local, precum videoproiectoarele, care au fost montate superficial în tavan.

Ar fi trebuit să fie fixate în tavanul de zidărie, însă în urma unor neînţelegeri între conducerile şcolilor, au ajuns să fie montate doar de structura tavanului fals.
 

Astfel s-a ajuns la incidentul de joi dimineaţă, 13 decembrie, când tavanul fals, un videoproiector şi mai multe elemente de iluminat s-au prăbuşit la o oră de geografie. 

În sala de curs învăţau elevi de-a XII-a de la o clasă a Liceului “Costin Neniţescu”, unitate care funcţionează în incinta Liceului Tehnologic de Meserii şi Servicii. 

Două dintre eleve au fost lovite de bucăţile din rigips ale tavanului fals pe care a fost montat videoproiectorul. Acesta a fost montat în urmă cu două luni, atunci când s-a mutat baza materială de la Neniţescu la Meserii şi Servicii. Sala de clasă se află în administrarea celor de la fostul Liceu de Chimie. Firma care a montat aparatul a fost angajată de Liceul Neniţescu. 

După incident, conducerea unităţii a decis să demonteze videoproiectoarele din celelalte săli aflate în administrare. Toate videoproiectoarele din Liceul Tehnologic „Costin Neniţescu“ care au fost montate pe tavanul fals au fost date jos în cursul zilei de joi. Anunţul a fost făcut de conducerea liceului care a decis să ia această măsură după incidentul petrecut joi dimineaţă.

Conform directorului Liceului Costin Neniţescu, Narcisa Daşu, toate clasele de la unitatea şcolară pe care o conduce erau dotate cu videoproiectoare, iar profesorii au solicitat montarea acestora şi în spaţiul de la Grupul Şcolar de Meserii şi Servicii. 


Cum conducerea Grupului Şcolar de Meserii şi Servicii nu ar fi fost de acord ca videoproiectoarele să fie montate pe pereţii imobilului, s-a decis ca acestea să fie montate pe tavanul fals lucru care a fost făcut de o firmă.

”E o lucrare făcută de o firmă chemată de noi. Profesorii au solicitat să montăm aceste videoproiectoare şi în acest spaţiu şi cum conducerea Grupului Şcolar de Meserii şi Servicii nu ne-a permis să găurim pereţii, am ales această variantă, de a le monta pe tavanul fals. Bine că nu s a întâmplat nimic grav cu copiii. Am luat decizia de a da jos toate videoproiectoarele pentru că din moment ce s-a prăbuşit unul se mai pot prăbuşi şi altele”, a declarat directorul Liceului Tehnologic Costin Neniţescu, Narcisa Daşu.

Inspectoratul Şcolar a deschis o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de cele întâmplate. În funcţie de rezultatele cercetării administrative, Poliţia va decide dacă deschide sau nu dosar în acest caz.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite