VIDEO Se anunţă majorări ale abonamentelor la cablu. Este avertismentul cabliştilor mici şi mijlocii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La anul, se întrezăresc scumpiri şi la abonamentul de televiziune prin cablu. Am putea plăti chiar dublu, faţă de anul acesta, după cum avertizează membrii asociaţiei cabliştilor din România, ACeR, prezenţi la o convenţie de specialitate, desfăşurată la Buzău.

Cu cel puţin 40 la sută ar putea creşte, de anul viitor, preţul abonamentelor pentru televiziunea prin cablu. Majorarea tarifelor ar fi singura soluţie de supravieţuire a societăţilor de cablu, care vor fi încărcate cu noi taxe. Legea îi obligă pe cablişti să plătească redevenţe către primăriile locale pentru fiecare metru liniar de fibră care le traversează localitatea, dar şi chirii pentru stâlpi.

”Problemele noastre sunt pe partea cu legea 154 a infrastructurii, care a făcut ca autorităţile locale să stabilească nişte taxe şi impozite care vor afecta populaţia iar asta va face ca deja, din calculele noastre, să se debleze partea pe care o vom percepe populaţiei şi pe care o vom vărsa la bugetul local iar în afară de asta este noul cod fiscal al guvernului României prin care se va percepe o taxă de impozitare pe construcţiile speciale iar din aceste construcţii speciale facem şi noi parte”, declară Adrian Neagu, preşedinte executiv ACeR.

Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), aproximativ 600 dintre cele peste 12.000 de localităţi din România şi-au stabilit deja tarifele pe care le vor percepe cabliştilor. La Berca, în judeţul Buzău, de exemplu, operatorii de cablu şi internet prin fibră vor plăti anual câte patru lei pentru un metru liniar de cablu care supratraversează teritoriul localităţii.  ”În jur de 80.000 de euro trebuie plătiţi anual primăriei. În consecinţă, abonamentul clienţilor va trebui scumpit de la 25 de lei, cât este în medie acum, la 50 de lei”, spune Adrian Neagu, administrator Tv Sat. 

Valoarea abonamentului va fi încărcat de la anul şi de noile pretenţii financiare ale unor posturi de televiziune care aleg să ceară bani pentru retransmisia serviciilor. La convenţia Asociaţiei de Comunicaţii Electronice din România a fost dezbătut cazul Pro TV, care a ieşit din lista programelor libere la retransmisie, pentru a renegocia contractele cu cabliştii. 

”Ieşirea unor programe din must-carry, principiu care stipulează că ele pot fi difuzate gratuit, face ca ele să fie introduse în programe şi pachete plătite. Primul pas a fost făcut de Pro TV, Antenele ne-au dat telefon şi ne-au explicat că şi ele vor să facă acest lucru, probabil Prima, Kanal D şi celelalte. În aceste condiţii, cabliştii, mai ales cei mici şi mijlocii nu vor putea rezista la escaladarea acestor pretenţii şi va trebui să crească tarifele”, spune Petru Başa, copreşedinte ACeR.

”Este unul dintre factorii care se vor reflecta negativ asupra acestor măsuri. Trebuie să ne menţinem anumite marje din profitul nostru pentru a putea face investiţiile în viitor. Este un domeniu dinamic care evoluează tot timpul”, declară Mircea Macarie, membru ACeR.

Cabliştii din ACeR strâng acum probe pentru a reclama la Consiliul Concurenţei societatea Pro TV SA. Asociaţia de Comunicaţii Electronice din România acuză conducerea Pro TV de practicarea de tarife preferenţiale pe piaţa de distribuţie de televiziune şi abuz de poziţie dominantă şi eventuale înţelegeri cu operatorii mari pentru distorsionarea concurenţei. 

 ”Avem un demers care nu va fi uşor, fiind primul pe această zonă. Sperăm ca argumentele noastre şi tot ceea ce vom prezenta şi argumenta în faţa Consiliului Concurenţei să aibă rezultatul scontat pentru că până la urmă rezultatul prin prevederile contactuale impuse de Pro Tv este înlăturarea de pe piaţă a micilor operatori de cablu iar prin acest lucru apreciem că dăunează unui climat concurenţial sănătos”, spune Manuela Dumitrache, avocat.

Prin demersurile lor, membrii Asociaţiei de Comunicaţii Electronice speră să stopeze trendul televiziunilor generaliste de a percepe bani pentru retransmisie, prin înăsprirea legislaţiei audio-vizualului. În acest sens, ACeR a trimis către CNA o cerere de modificare a principiului must-carry, care după cum spune Adrian Neagu ”trebuie să aibă următorul principiu, cine vrea să iasă din must-carry trebuie să iasă cum a intrat, în termen de un an de la declaraţia de ieşire”.

ACeR este o asociaţie a companiilor de cablu din mediul urban şi rural, la nivel naţional, înfiinţată în anul 2012 şi numără peste 40 de membri.

ACeR este condusă în prezent de un preşedinte executiv, Adrian Neagu, proprietarul companiei de cablu TV Sat 2002 din Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, şi preşedintele asociaţiei Adrian Mărgescu, propietarul companiei de cablu Pan Electro din Feteşti, judeţul Călăraşi. Asociaţia mai are un preşedinte, Petru Başa, proprietarul companiei de cablu Teleson din Sighişoara, judeţul Mureş. 

Mai puteţi citi: Operatorii de cablu din Moldova sunt obligaţi să includă, gratuit, TVR în grila de programe

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite