VIDEO Amenzi de peste 190.000 de lei pentru bărbaţii care au sfidat un echipaj de poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

În spaţiul public circulă o înregistrare în care apar doi poliţişti care, în timp ce acţionează pentru respectarea prevederilor ordonanţelor militare în comuna buzoiană Verneşti, sunt huiduiţi şi apostrofaţi de cei pe care îi legitimează. Deşi pare că oamenii legii nu prea au succes cu tinerii care se aflau nejustificat în afara gospodăriilor, reprezentanţii IPJ anunţă printr-un comunicat de presă că aceştia s-au ales cu amenzi foarte mari.

Pe filmarea realizată cu telefonul de unul dintre contravenienţi se poate vedea cum poliţiştii încearcă să legitimeze un tânăr care nu respecta condiţiile de distanţare socială, aflându-se pe drum fără a avea un motiv justificat.

Apare imediat un alt bărbat care sare în apărarea prietenului său. Se aud apoi ameninţări şi înjurături la adresa agenţilor de poliţie. Agenţii pleacă de la locul incidentului, nu înainte însă de a fi ameninţaţi de cei trei bărbaţi. „Te prind eu odată la Buzău!”, se aude pe înregistrare. 

  

Incidentul a avut loc pe 17 aprilie 2020, în jurul orei 11.00, spun reprezentanţii IPJ Buzău, pe raza localităţii Verneşti, sat Cândeşti.

În timp ce se afla în executarea atribuţiilor de serviciu, un echipaj de poliţie a depistat trei localnici, cu vârste cuprinse între 27 şi 41 de ani care se aflau împreună pe un drum sătesc şi care consumau băuturi alcoolice, totodată tulburând ordinea şi liniştea publică prin provocarea de scandal.

”Poliţiştii au sancţionat persoanele conform prevederilor ordonanţelor militare, întrucât s-au aflat în afara locuinţei în mod nejustificat, fiindu-le totodată aplicate sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, pentru faptul că au consumat băuturi alcoolice în spaţiul public, au deranjat ordinea şi liniştea publică şi pentru că au adresat injurii şi cuvinte jignitoare”, se arată în comunicatul IPJ. 

Valoarea totală a sancţiunilor a fost de 192.000 lei. Legat de conduita poliţiştilor, IPJ anunţă că ”verificările cu privire la acest caz continuă, în baza dispoziţiei conducerii inspectoratului”. 

Dispozitivele de ordine publică vor acţiona şi în perioada următoare pe raza comunei Verneşti, la fel ca pe teritoriul întregului judeţ, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19 şi pentru menţinerea climatului de siguranţă publică.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite