VIDEO Accident grav, lângă Buzău, soldat cu rănirea a două persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Un grav accident rutier s-a produs, marţi dimineaţă, pe DN2 E85, în localitatea buzoiană Costeşti. Două autoturisme şi un camion au intrat în coliziune, în dreptul unei intersecţii cu şoseaua europeană. Evenimentul s-a soldat cu rănirea unui şofer din localitate şi a soţiei acestuia, care a rămas încarcerată.

În timp ce se conducea pe DN2 E85 din direcţia Buzău către Bucureşti, un bărbat de 40 de ani din Iaşi a intrat în coliziune cu autoturismul condus înaintea sa de un şofer de 60 de ani din Costeşti, care tocmai se angajase în efectuarea unui viraj la stânga.

În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul din Costeşti a fost proiectat pe contrasens într-un camion condus de un buzoian de 36 de ani.

Accidentul s-a soldat cu rănirea şoferului din Costeşti şi a soţiei acestuia, de 61 de ani, care a rămas încarcerată. Victima a fost scoasă din maşină de martori la accident, nefiind necesară intervenţia echipajului specializat al ISU Buzău. 

Pacienţii primesc îngrijiri medicale de specialitate la urgenţele spitalului judeţean. Şoferul a suferit un politraumatism minor, iar femeia în vârstă de 61 de ani a suferit un politraumatism prin accident rutier, cu plagă deschisă supraorbitală dreapta şi un traumatism minor de hemitorace.

În cauză se va întocmi dosar penal, iar cercetările continuă.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite