Veteranii de război care au mai mult de 100 de ani primesc de la autorităţile Buzăului lemne şi produse alimentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Divizia 2 Infanterie „Getica”, Centrul Militar Judeţean Buzău şi  Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război – filiala Buzău, cu sprijinul Consiliului Judeţean Buzău au sărbătorit pe doi dintre veteranii judeţului, cu ocazia împlinirii unor vârste onorabile.

În cursul zilei de joi, maiorul (rtg.) Nicolae Ioniţă, din localitatea Mihăileşti, şi sergentul (rtg.) Ion Burlan, din localitatea Stâlpu, au împlinit respectabila vârstă de 101 ani.

Aceştia au fost felicitaţi de către oficialitaţi şi au primit ajutoare în bunuri materiale, câte un camion cu lemne şi pachete cu produse alimentare şi nealimentare.

Consiliul Judeţean a aprobat, în şedinţa din luna august, acordarea unor recompense materiale pentru veteranii de război cu vârste de peste 100 de ani, din judeţul Buzău. 

Cuantumul recompensei este de 2.500 de lei/veteran. Din această sumă au fost achiziţionate produse alimentare şi nealimentare.

image

Hotărârea a fost adoptată la propunerea Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, Filiala ”Mihai Viteazu” Buzău, având în vedere că anul 2015 este declarat Anul Veteranilor de Război.

”Curajul şi patriotismul acestor ostaşi trebuie să fie o lecţie pentru fiecare dintre noi şi pentru generaţiile următoare”, a spus Petre Emanoil Neagu, pre;edintele CJ Buzău.

În total, în judeţul Buzău sunt nouă veterani de război cu vârste de aproximativ 100 de ani, fiecare dintre aceştia urmând să primească această recompensă.

Foto Nicolae Ioniţă

image

Foto Ion Burlan

image
image
Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite