Un român, diagnosticat cu botulism după ce a mâncat o conservă de fasole cu cârnaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva
FOTO Arhiva

Un bărbat din Pătârlagele a fost diagnosticat, marţi, 21 martie, cu botulism. Acesta se pare că s-a îmbolnăvit după ce a consumat o conservă cu fasole şi cârnaţi, cumpărată de la un magazin din localitate. Direcţiile de Sănătate Publică şi Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor din judeţul Buzău au demarat anchete.

Potrivit medicului epidemiolog Carmen Scântei din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Buzău, bărbatul în vârstă de 44 de ani din Pătârlagele a început să se simtă rău la scurt timp după ce a mâncat dintr-o conservă de fasole cu cârnaţi în timp ce era la serviciu.

”Pacientul s-a plimbat din 14 martie pe la mediul de familie, apoi a fost la UPU, internat apoi la ORL, întrucât simptomatologia de debut a botulismului este foarte nespecifică. A debutat ca o faringită, ca o stare virală gripală. După care, internat fiind la ORL, a început să prezinte paralizie de nervi cranieni, au chemaţi medici neurologi şi infecţionist, care au suspectat imediat bolulismul. Pacientul a fost transferat la Institutul Victor Babeş”, a declarat, miercuri, Carmen Scântei.

În acest caz şi Direcţia Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Buzău a demarat o anchetă. Inspectorii au mers în localitatea Pătârlagele, de unde au ridicat probe din conserve similare cu cea consumată de bărbatul diagnosticat cu botulism.

”Imediat a fost trimisă o echipă la Pătârlagele pentru a demara acţiunea de control. A fost verificat magazinul de la care a fost cumpărată conserva respectivă. Cei de la magazin ne-au declarat că au avut în stoc doar şase asemenea conserve, din care au fost cumpărate două, una de către bărbatul care s-a îmbolnăvit şi o alta de către alt localnic, care nu a contractat boala. Trei dintre conservele rămase în magazin au fost sigilate, iar o alta a fost trimisă la Bucureşti pentru analize de laborator”, a declarat medicul Marijean Milea, de la DSVSA Buzău. 

Reprezentantul DSVSA Buzău susţine că conserva din care a mâncat bărbatul era în termen de valabilitate.

La Buzău nu au mai fost cazuri de botulism de mai mult de şase ani.

Botulismul este o boală rară, gravă, care este cauzată de o toxină produsă de o bacterie numită Clostridium botulinum, foarte periculoasă. Sunt trei tipuri de botulism, cel transmis prin alimente, aşa cum este cazul bărbatului din Pătârlagele, cel transmis prin răni şi botulismul infantil. Alimentele care pot duce la astfel de infecţii sunt de obicei cele conservate.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite