VIDEO Tentativă de pruncucidere, în judeţul Buzău. O tânără a născut în latrină iar poliţiştii vor să afle dacă a făcut-o cu intenţie sau a fost un accident

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Caz şocant, în comuna buzoiană Ulmeni: un nou-născut a fost găsit astăzi în toaleta din curtea unei familii din localitate. Mama acestuia, o tânără de 29 de ani, a reuşit să ascundă sarcina timp de 9 luni, iar când i-a venit sorocul a mers la WC-ul din curtea casei unde a născut. Poliţiştii anchetează gestul suspect al femeii.

Femeia s-a plâns toată dimineaţa că îi este rău şi că are o hemoragie. Spre orele prânzului, unchiul tinerei a auzit plânsetul copilului în latrina din curte şi a anunţat autorităţile. Fătul a fost scos teafăr din toaletă, preluat de o ambulanţă şi transportat la maternitate. 

Cazul ridică însă multe semne de întrebare. Sunt indicii potrivit cărora tânăra de 29 de ani nu ar fi avut această intenţie şi că totul s-ar prezenta drept un caz medical. Adică, în momentul în care femeia era în toaleta din curtea casei sale, i s-ar fi făcut rău şi ar fi leşinat. Asta susţin şi rudele femeii.

”Spunea că îi este rău şi am dat telefon la salvare, să o ia, apoi m-am dus la wc unde am găsit copilul. Nu ne-a spus că e însărcinată. Am mers la wc când am auzit copilul, am dat peste cap cabina, şi l-am văzut jos. A stat pe wc şi nu a simţit. A intrat în panică şi nu a realizat că a născut”, a declarat Gheorghe Măntulescu, unchiul fetei.

Femeia şi copilul se află internaţi acum la Maternitatea Buzău. ”Ambii sunt în stare generală bună. Bebeluşul are 3,340 kg deci nu sunt semne care să pună probleme”, a declarat Dana Baciu, asistentă şefă Maternitatea Buzău.

Tânăra mai are un copil în vârstă de 3 ani şi locuia cu soţul său împreună cu părinţii femeii. Ea a născut în timp ce mama şi soţul erau plecaţi la muncă, iar acasă mai rămăsese doar unchiul, care a şi alertat autorităţile. 

Cazul a intrat în atenţia procurorilor care au început o anchetă. Ei trebuie să stabilească dacă tânăra a încercat să-şi ucidă nou-născutul său dacă naşterea a fost spontană iar femeia aflată sub influenţa unui şoc post-partum nu a  avut discernământul să le spună celor din jur să salveze şi bebeluşul.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite