Sat dacic, în curs de amenajare lângă un sit arheologic din Buzău. A fost construită prima casă a viitorului muzeu în aer liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Buzăul va avea în câţiva ani un sat preistoric unic în România, cu colibe din epoci diferite, cu un templu în mijloc, altare şi gropi pentru păstrarea alimentelor. Prima casă a fost construită deja. Proiectul iniţiat de Muzeul din Buzău şi finanţat de către Consiliul Judeţean a demarat în 2013, odată cu achiziţionarea terenului pe care va fi construit muzeul în aer liber.

Acţiunea face parte din cadrul proiectului Parcul arheologic Cârlomăneşti, care va găzdui şi Muzeului satului preistoric. În urmă cu 2 ani, proiectul satului dacic a primit aviz favorabil din partea finanţatorului, Consiliul Judeţean, alocând  suma de 70.000 de lei pentru a cumpăra 5.000 de metri pătraţi de teren, în satul Cârlomăneşti, comuna Verneşti. 

”Scopul acestei tranzacţii a fost de a recosntitui o aşezare dacică reprezentativă, aflată în situl arheologic Cârlomăneşti – Cetăţuia, situat în intravilanul comunei Verneşti, declarat monument istoric de categoria A. Acest teren va contribui la dezvoltarea activităţii de cercetare ştiinţifică desfăşurată de Muzeul Judeţean, precum şi la realizarea unui proiect pentru un proiect în aer liber care să reconstituie viaţa materială din epocile timpurii ale existenţei umane”, se arăta în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

Potrivit proiectului, în următorii ani, reprezentanţii Muzeului Judeţean vor amenaja un sătuc compus din locuinţe preistorice, realizate fiecare în parte până la cele mai mici detalii ce le vor respecta pe cele originale. Astfel pentru realizarea unora dintre locuinţe, constructorii vor avea nevoie de nuiele de alun sau corn, iar pentru altele, de stuf din Deltă. Casele vor fi mobilate cu obiectele descoperite de-a lungul anilor de arheologii buzoieni.

Reconstituirea aşezării a început în toamna anului 2014, fiind ridicată deja o primă colibă, din lut, bârne de lemn, nuiele şi stuf, pe acoperiş. Vor fi construite în total zece locuinţe reprezentative pentru perioade diferite ale istoriei. Astfel, în satul din Cârlomăneşti vor fi case din Epoca Pietrei, Epoca Bronzului, Epoca Fierului şi Epoca Migraţiilor. 

O lună de zile durează construcţia unei locuinţe, costul lucrărilor fiind de aproximativ 15.000 de lei, pentru fiecare casă. Excepţie va fi în cazul unui templu, din centrul ansamblului de locuinţe, care va necesita o investiţie de aproximativ 50.000 de lei. Potrivit muzeografilor buzoieni, templul va fi o copie realizată în baza descoperirilor de la Cârlomăneşti. 

Pe lângă locuinţele propriu-zise, satul va cuprinde şi anexe specifice acelor perioade, de la gropi de provizii, cuptoare de ars hrana, cuptoare de ars lutul, până la altare şi locuri sacre. Pentru execuţia lucrărilor, conducerea va apela la studenţi, reprezentanţi ai ONG-urilor, voluntari şi zilieri din sat.

Satul preistoric va deveni un important obiectiv turistic, situat foarte aproape de municipiul Buzău, unde vizitatorii vor avea posibilitatea să intre în locuinţe pentru a vedea cu ochii lor cum trăiau oamenii în acele vremuri.

Complexul de locuinţe preistorice va fi construit lângă situl arheologic de la Cârlomăneşti, localizat la patru kilometri nord-vest de municipiul Buzău. Adăposteşte bogate vestigii ale culturii Monteoru, din epoca bronzului, ale civilizaţiei fierului, din prima epocă si din epoca dacică. 

Cercetarea arheologică de la Cârlomăneşti a debutat în 1967, apoi a fost reluată în 2001, după o pauză de 20 de ani. Din perioada dacică au fost cercetate cinci sanctuare şi numeroase construcţii civile, a fost descoperit un tezaur de monede de argint şi celebrele statuete din lut, cunoscute astăzi în toată lumea drept ”plastica de la Cârlomăneşti”. De aici provine celebra statuetă zoomorfă cunosctuă drept ”Lupul de la Cârlomăneşti”.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite