Rolul troiţelor ridicate la răscruci de drumuri. Mii de cruci amplasate sub cerul liber sunt răspândite în Buzău

Rolul troiţelor ridicate la răscruci de drumuri. Mii de cruci amplasate sub cerul liber sunt răspândite în Buzău

Sursa foto: mariuscolac.blogspot.com

Comunităţile rurale păstrează intacte troiţele ridicate de strămoşi la răscruci de drumuri, la capetele de pod ori lângă fântâni. Sunt cruci din piatră, din lemn şi fier, unele pictate, altele nu, care conţin inscripţii şi însemnări.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mii de cruci amplasate sub cerul liber sau încadrate de mici adăposturi din lemn ori alte materiale, unele aflate în interiorul unor mici construcţii, sunt răspândite în tot judeţul Buzău, în sate sau în afara lor.
 
Descoperim numeroase astfel de troiţe în zona podgoriilor, dar mai ales în cătunele izolate. Pe Dealul Istriţa, din judeţul Buzău, sunt concentrate multe şi vechi troiţe. 
 
”Cea mai veche cruce din segmentul Mizil-Verneşti este cea a lui Mihai Viteazul care a fost ridicată în anul 1600 şi zace şi astăzi în gârla Năencii, în apropierea locului unde au fost îngropaţi oştenii munteni căzuţi în luptă. Urmează cea a lui Constantin Brâncoveanu din 1691, cea a lui Constantin Ipsilante din 1803, Alexandru Ioan Cuza din 1860 şi o serie întreagă de alte cruci ridicate de oşteni, moşneni sau de ţărani liberi”, scrie Radu Puşcarciuc, autorul unui blog de călătorie.
 
Tot în zonă găsim cea mai mare troiţă din piatră, un ansamblu megalitic în jurul căruia s-au născut multe poveşti. Este vorba despre Crucea Manafului, un monument vechi de un secol şi jumătate, decorat cu personaje biblice şi elemente zoo şi fitomorfe, specifice islamului. 
 
Aflată undeva la jumătatea drumului dintre Săhăteni şi Năeni, pe vechiul drum al negustorilor, Crucea Manafului este o piesă unică în întreaga zonă şi poate cea mai mare cruce cioplită din ţara noastră. A fost ridicată în 1846, în vremea domnitorului Gheorghe Dimitrie Bibescu.
 
 
Crucea Manafului are patru metri înălţime, o grosime la bază de 64x43 centimetri, o greutate de peste şase tone şi este cioplită dintr-o singură piatră. Este încadrată de patru stâlpi aşezaţi în pătrat, înalţi de 240 de centimetri şi cu deschidere laterală de 153 de centimetri. 
 
Preotul Mihai Stanciu din Buzău este autorul uneia dintre cele mai documentate descrieri ale Crucii Manafului. Potrivit acestuia, Crucia Manafului a fost ridicată de postelnicul Ioniţă Cârjan pe terenul tatălui său, preotul Costache Dinu Cârjan din satul Vispeşti, iar numele provine de la turcul care îşi avea hanul în apropiere. CITEŞTE "Crucea Manafului" conţine simboluri creştine şi musulmane
 
Buzăul păstrează troiţe vechi de trei, patru secole, tradiţia acestora păstrându-se mai bine în zona submontană, unde credinţa a fost mai puternică, departe de influenţe externe. În zona colinară găsim o mare diversitate de forme ale troiţelor: de la cele tip cabină până la cele de tip casă şi staţie de adăpost.
 
Troiţele rămân semnul credinţei puternice a oamenilor de la ţară
"Oamenii lăsau şi pâine, şi brânză, uneori fructe. Noi am găsit găleţi cu apă, căni şi fântâni. Am găsit troiţe din 50 în 50 de metri, dar şi în interiorul gospodăriei, fixând limitele acesteia undeva, între garduri. Găseam de cele mai multe ori troiţa ca un fel de chivot al casei, un fel de machetă a acesteia", a declarat cercetătoarea Lila Passima, de la Muzeul Ţăranului Român, citată de ziarullumina.ro.
Conform tradiţiei populare româneşti, troiţele se construiesc la răscruce de drumuri pentru a le arăta oamenilor calea cea bună pe care trebuie s-o urmeze, dar şi pentru ca, făcând semnul crucii în dreptul lor şi rostind o scurtă rugăciune, să fie ajutaţi de Dumnezeu în călătoria lor.
 
"Troiţele sunt aşezate la bifurcaţia unor drumuri, la răscruce, pentru că diavolul ne ispiteşte mai ales în momentele de cumpănă, în cele în care suntem nehotărâţi şi trebuie să luăm o decizie importantă, îndemnându-ne să ne abatem de la calea cea dreaptă şi să apucăm pe căi greşite. La fel ca atunci când se întâmplă ca, mergând pe un drum care se bifurcă, să trebuiască să alegem, calea cea adevărată care ne poartă spre Viaţă este calea arătată de troiţă. Ea este aşezată întotdeauna pe partea drumului principal, mai bătătorit, mai luminos”, a declarat preotul Romeo Ene.
 
 
Mircea Eliade scria în opera sa "Sacrul şi Profanul" că troiţa sau stâlpul cerului are rol ritual şi închipuie axul cosmic, pentru că, odată înălţat, teritoriul din jurul lui devine locuibil. Sfinţirea troiţelor a fost dintotdeauna un moment important în viaţa unei comunităţi. 
 
În locul unde se săpa o fântână nouă se ridica şi o troiţă. I se făcea acoperiş, chiar căsuţă, se monta uneori o băncuţă pentru odihnă, pentru ca drumeţii care se opresc să bea apă să aibă şi răgaz pentru a rosti o rugăciune.
 
citeste totul despre: