Restricţii de circulaţie pe DN 10, din cauza lucrărilor la viaductul Stânca Teherău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă Buzău
Arhivă Buzău

Continuă lucrările de consolidare şi reabilitare a viaductului Stânca Teherău, aflate la momentul actual în stadiul de execuţie de 45 la sută. De aceea, CNADNR menţine restricţiile de circulaţie, în zona Siriu, pe toată durata intervenţiei.

Lucrările care vizează o porţiune de 119 metri din drumul naţional DN10 impun restricţii de trafic precum limitarea de tonaj la 7,5 tone pe viaduct şi reducerea vitezei la limita de 10 kilometrim pe oră la intrarea pe viaduct, în ambele părţi.

Potrivit expertizelor tehnice realizate de CNADNR anul trecut, în zona viaductului Stânca Teherău bordurile care mărginesc partea carosabilă erau degradate şi rupte pe întreaga lungime a viaductului, grinda parapetului de siguranţă de pe partea stângă avea armături descoperite şi ruginite, parapetul de siguranţă şi cel pietonal erau deformate şi ruginite, iar pe alocuri zone de beton erau căzute, iar în rosturile dintre fâşii apăruseră stalactite.

Vor fi realizate lucrări de protecţie a versantului de pe partea dreaptă prin înlăturarea prin ranguire a tuturor stâncilor instabile şi montarea de plase ancorate pe stâncă, precum şi lucrări de consolidare a infrastructurii, a suprastructurii, lucrări de siguranţă rutieră, refacerea parapeţilor de siguranţă şi marcaje rutiere, precum şi protecţie taluz. Valoarea acestor lucrări de consolidare şi reabilitare este de 7,42 milioane de lei de la bugetul de stat.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite