Regia Autonomă Municipală Buzău are zilele numărate. Peste 14.000 de familii, nevoite să caute alte surse de încălzire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Primăriei ia în calcul desfiinţarea Regiei Autonome Municipală Buzău, din cauza datoriilor uriaşe acumulate în ultimii ani. RAM Buzău încă deserveşte 14.700 de apartamente, dintre cele 35.000 câte figurează la nivelul municipiului Buzău, la care se adaugă şcolile, grădiniţele şi alte instituţii publice, printre care şi sediul Primăriei.

Regia Autonomă Municipală Buzău, societatea care furnizează energie termică în sistem centralizat, pare că are zilele numărate. Cu datorii de peste 20 de milioane de euro la bugetul de stat şi bănci, calea falimentului este iminentă pentru societatea aflată în subordinea Consiliului Local, spune primarul Constantin Toma. Conducerea Primăriei Buzău anunţă că una dintre soluţiile identificare ar fi chiar desfiinţarea societăţii.

”La Buzău, oamenii care sunt racordaţi la RAM plătesc mai mult decât familiile care au centrală, iar asta nu e corect deloc. Societatea are datorii imense, de 20 de milioane de euro la bugetul de stat şi la bănci. Situaţia e critică cu această societate, oricine poate să i ceară falimentul şi să închidă obloanele. Nu am o soluţie, am ceva scenarii însă nu ştiu ce decizie putem lua, dar nu se mai poate continua aşa”, a declarat primarul Constantin Toma.

Pe lângă cele 14.700 de locuinţe, RAM Buzău asigură căldura şi în şcoli, grădiniţe sau alte institutii publice. Cum preţul gigacaloriei pentru persoane fizice este subvenţionat de Primărie, edilul Constantin Toma recunoaşte că se face risipă de energie la instituţiile publice care primesc căldură în sistem centralizat. 

Un asemenea mare consumator de energie care nu beneficiază de subvenţie este Primăria Buzău, existând şcoli sau grădiniţe care plătesc, lunar, chiar şi 30.000 de lei pentru căldura furnizată de RAM. ”Se face o risipă extrem de mare. Şcolile îşi ţin geamurile deschise  pentru că se dă căldura la maxim. Primăria plăteşte către această societate subvenţia dar şi căldura furnizată în şcoli şi în celelalte clădiri administrative. Trebuie să se schimbe ceva ”, a precizat primarul Buzăului Constantin Toma.

În cazul în care Regia Autonomă Municipală Buzău se va desfiinţa, buzoienii vor fi nevoiţi fie să flosească instalaţii electrice de încălzire, fie să îşi instaleze centrale de apartament, o variantă însă mult mai costisitoare.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite