Protest al sindicaliştilor din unităţile medicale, în faţa Prefecturii Buzău VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa I.B.
Sursa I.B.

O sută de sindicalişti din unităţile sanitare şi de asistenţă socială buzoiene au pichetat Instituţia Prefectului, între orele 12.00 şi 13.00. Aceştia şi-au strigat nemulţumirea faţă de intenţia guvernanţilor de a îngheţa salariile bugetarilor la nivelul datei de 31 decembrie 2020.

Mitingul de la Buzău s-a desfăşurat cu respectarea tuturor normelor de protecţie sanitară. O sută de persoane au participat la acţiune, aceasta fiind limita maximă admisă pentru o astfel de adunare publică, în contextul pandemiei. 

„Numărul celor care au dorit să participe a fost mult mai mare. Din păcate, a trebuit să ne limităm doar la o sută de participanţi pentru a nu încălca regulile şi a respecta normele de protecţie sanitară. Chiar şi aşa, mesajul nostru s-a făcut auzit, mai ales că nu a fost o acţiune sporadică, ci una derulat la nivel naţional”, a declarat Mihai Ştefan, liderul sindicaliştilor buzoieni din Sanitas.

Au participat la protest membri de sindicat de la DGASPC Buzău, spitalele din Râmnicu Sărat, Nehoiu şi Săpoca, inclusiv din cabinete şcolare.

„Nu vrem milă, vrem respect”, au strigat şi infirmierele, brancardierii şi personalul tehnic-administrativ de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca.

 „Desfăşurăm cea mai grea muncă. Lucrăm cu pacienţi care au comis crime, violuri, cele mai abominabile fapte. Peste toate astea s-a suprapus şi pericolul infectării cu COVID-19. Am fost înţelegători, am aşteptat, dar nu se mai poate. Cerem guvernului să-şi respecte promisiunile”, a spus Mariana Spoială, liderul de sindicat din Spitalul Săpoca.

Potrivit sindicaliştilor, personalul tehnic-administrativ şi de deservire, infirmierele, brancardierii, îngrijitoarele, asistenţii sociali, salariaţii cu cele mai mici venituri din cele două sisteme nu vor putea beneficia de dreptul legal de creştere a salariului de bază, începând cu 1 ianuarie 2021.

De asemenea, prin limitarea veniturilor la nivelul celor din decembrie 2020 va deveni imposibilă raportarea sporurilor şi a orelor de gardă la salariul aflat în plată.

Federaţia Sanitas din România solicită Guvernului nou instalat ca la elaborarea Bugetului de stat să aibă în vedere repararea acestei inechităţi pentru a putea restabili echilibrul în sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială şi a nu se perpetua discriminarea între salariaţi, în loc să se repare, aşa cum au  tot solicitat.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Ardeiul iute, planta din trusa de urgenţă. Beneficiile explicate de cercetătorii staţiunii legumicole din Buzău

Magia globurilor personalizate. Peisajele de iarnă şi figurile cu Moş Crăciun sunt cele mai cerute modele VIDEO

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite