Poliţia a întocmit dosare penale unui număr de 12 şoferi care au condus beţi pe străzile Buzăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au crezut că vor fi toleraţi în minivacanţa de Ziua Naţională dar s-au înşelat. Mulţi şoferi din Buzău s-au urcat la volan, deşi consumaseră băuturi alcoolice de Sfântul Andrei sau de Ziua Naţională, însă cei care au dat nas în nas cu filtrele de poliţie s-au ales cu sanţiuni dure. 12 dintre ei s-au ales cu dosar penal.

Poliţiştii buzoieni de la Serviciul Rutier au efectuat pe perioada minivacanţei de 1 Decembrie peste 400 de testări cu aparatele etilotest şi au întocmit 12 dosare penale după ce tot atâţia conducători auto au fost depistaţi băuţi la volan.

Cea mai mare valoare a concentraţiei alcoolice, de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat, a fost indicată în cazul unui bărbat de 43 de ani din municipiul Buzău care a fost oprit pentru verificări de un echipaj rutier ce acţiona pe strada Transilvaniei din municipiul Buzău. Şoferul a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău unde i-au fost prelevate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Aceeaşi măsură s-a impus în cazul altor 11 conducători auto depistaţi băuţi în trafic în cazul cărora aparatele etilotest au indicat valori cuprinse între 0,49 mg/l şi 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

     

Tot în ultimele cinci zile, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au mai scos din trafic alţi şapte conducători auto care s-au urcat băuţi la volan şi care la testarea cu aparatele etilotest au avut concentraţii alcoolice cuprinse între 0,15 şi 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite