Peste 12.000 de petarde şi artificii deţinute ilegal, confiscate de poliţiştii buzoieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mare atenţie de unde şi ce fel de artificii cumpăraţi! Este sfatul dat de politiştii buzoieni într-o perioadă în care efectele pirotehnice sunt la mare căutare.

Poliţiştii buzoieni au desfăşurat activităţi pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice. În acest sens, au fost efectuate controale la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, inclusiv la locurile de depozitare, precum şi controale în complexele comerciale, pieţe, târguri sau alte locuri de comercializare identificate pe raza judeţului, pentru a se stabili dacă sunt respectate prevederile legale privind deţinerea şi comercializarea către populaţie sau persoane juridice a articolelor pirotehnice.

În numai o săptămână, poliţiştii au întocmit şapte dosare penale şi au ridicat în vederea continuării cercetărilor peste 12.000 articole pirotehnice din categoria a doua, deţinute ilegal. 

Buzoienii trebuie să tină seama si de locul de unde cumpără astfel de produse. Potrivit legii, comerciantii autorizaţi pot oferi spre vânzare doar articole pirotehnice din clasa I, în timp ce petardele de orice fel sunt interzise.   

 În prezent, în judeţul Buzău sunt autorizate să comercializeze produse pirotehnice 15 societăţi comerciale, care au 27 de puncte de lucru. De asemenea, la nivelul judeţului, doar opt societăţi comerciale din judeţ au prelungit autorizaţia care permite organizarea de jocuri de artificii în noaptea dintre ani.

Citeşte şi: What’s Up şi Lidia Buble vor cânta la Buzău, în noaptea de Revelion

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite