Patron de magazin amendat după ce a fost călcat de mai multe ori de hoţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
hoti

Autorii unor spargeri produse la acelaşi magazin din oraşul Pogoanele au fost prinşi de poliţişti, iar unul dintre ei a fost reţinut pentru 24 de ore. Proprietarul care s-a ales cu pagube de 3.000 de lei va plăti şi el o amendă, de 2.000 de lei, pentru că nu a asigurat paza obiectivului.

Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Pogoanele au identificat principalii bănuiţi de comiterea a două furturi din societăţi comerciale. 

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit că la începutul lunii noiembrie 2017 şi ianuarie 2018, doi tineri din Pogoanele, în vârstă de 26 şi 28 de ani, ar fi pătruns în timpul nopţii, prin efracţie, în incinta unei societăţi comerciale din aceeaşi localitate, fiind sustrase bunuri alimentare şi nealimentare în valoare de aproximativ 3.000 de lei.

Pentru probarea activităţii infracţionale, poliţiştii au efectuat două percheziţii domiciliare pe raza oraşului Pogoanele, ocazie cu care au fost identificate o parte din bunurile provenite din săvârşirea infracţiunilor. 

Faţă de bărbatul în vârstă de 26 de ani a fost dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat şi urmează a fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele, cu propunere legală.

De asemenea, faţă de administratorul societăţii, un bărbat în vârstă de 79 de ani, a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. A fost întocmit dosar penal şi poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite