Ocupaţia sovietică de 14 ani în România. Lanţul de crime şi jafuri odioase s-a sfârşit abia în 1958
0
Locuitorii Buzăului au fost nevoiţi să convieţuiască, după 1944, timp de 14 ani, cu câteva sute de militari sovietici cantonaţi în unităţile militare din judeţ, dar şi în case închiriate în oraş. Dacă la sosirea în judeţ bolşevicii au jefuit şi omorât în stânga şi-n dreapta, pe parcurs au ajuns să lucreze cot la cot cu localnicii.
În ciuda faptului că la 23 august România a întors armele împotriva fasciştilor şi devenise aliat al URSS, armata roşie nu a uitat anii de război pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord. Astfel, ofensiva către Bucureşti s-a transformat într-un interminabil şir de abuzuri, unele în forma lor cea mai gravă, precum jafuri, crime şi violuri. Cei care s-au lovit direct de agresivitatea ruşilor au fost jandarmii care, din posturile lor, încercau se menţină ordinea şi să-i apere pe locuitori.
„La data de 26 august 1944, când trupele sovietice se apropiau de liziera oraşului Râmnicu Sărat, în timp ce trupele germane erau în retragere, Legiunea de Jandarmi Râmnicu Sărat a primit ordin telefonic, direct de la Inspectoratul General al Jandarmeriei, prin care se ordona ca toate formaţiunile de jandarmi să se găsească la datorie şi prezenţi la reşedinţă în aşteptarea trupelor sovietice aliate, spre a colabora şi a sta la dispoziţia lor pentru menţinerea ordinei”, se arată într-un proces vebal al Legiunii de Jandarmi Râmnicu Sărat, încheiat în luna septembrie 1944, odată cu intrarea trupelor sovietice în oraş. (Arhivele Naţionale Buzău, fond Legiunea de Jandarmi Râmnicu Sărat ,dosar 39/1944)
La trecerea primelor tancuri prin faţa unităţii de jandarmi din Râmnicu Sărat, au coborât din ele aproximativ 40 de ostaşi sovietici cu pistoale automate îndreptate spre jandarmii din curtea Legiunii şi au întrebat de la ce unitate sunt.
”Li s-a răspuns că este Legiunea de Jandarmi Râmnicu Sărat, apoi fără să pună alte întrebări a somat pe jandarmii care se aflau în curtea Legiunii să predea imediat toate armele, în care timp a mai venit un grup de circa 20 de ostaşi sovietici care s-au repezit asupra jandarmilor şi a subofiţerilor scotocindu-i prin buzunare şi peste tot, luându-le cu această ocazie pistoalele, ceasuri, stilouri sau alte obiecte care li s-au părut de valoare. După acestă operaţiune, au somat cu foc de arme ca toţi jandarmii să părăsescă curtea Legiunii”, se menţionează în procesul vebal încheiat de jandarmii râmniceni septembrie 1944. (Arhivele Naţionale Buzău, fond Legiunea de Jandarmi Râmnicu Sărat, dosar 39/1944)
La 27 august 1944, în jurul orei 14.00, în timp ce trupele germane se retrăgeau sub tirul de artilerie şi al bombelor, la porţile Buzăului şi-au făcut apariţia trupele sovietice însoţite de tancuri şi alte care de luptă. Palatul Comunal din centrul oraşului, clădire emblematică, pe care la 8 august 1944 o bombardaseră avioane britanice, a fost atins de proiectile iar în noaptea de 27 spre 28 august a fost incendiat.
Pentru a fi protejate de bombardamente, mai multe tablouri care ornau pereţii sălilor din palat, lucrări semnate de Alexandru Moscu, Petre Bulgăraş sau Ignat Bednarik, au fost transferate la primăria comunei învecinate, Simileasca, de unde doar puţine din ele au mai fost recuperate după război.
La scurt timp după instalarea în unităţile militare buzoiene, sovieticii şi-au înfrânat pornirile agresive
”În 28 august 1944 trupele sovietice pătrund în Buzău. În mare grabă nemţii aruncă în aer sediul Gestapo-ului, care era instalat în spaţiul Şcolii nr.1, azi şcoala Dionisie Romano, restaurantul Crâng, unde era popota trupelor germane, subofiţerii, iar Palatul Comunal unde se baricadaseră trupele hitleriste este atacat cu lovituri de tun şi avariat. Trupele sovietice s-au instalat ulterior pe teritoriul judeţului Buzău. Sunt cunoscute trei unităţi: Marea Unitate de la Bobocu, dotată cu avioane cu reacţie, unitatea de transmisionişti, instalată pe strada Păcii, colţ cu strada Ilie Pintilie, azi Crizantemelor, fost sediu al conducerii TAPL, Spitalul Militar de pe strada Mareşal Averescu de azi, colţ cu strada Karl Marx, azi Spiru Haret”, scrie publicistul Gheorghe Petcu în volumul ”Judeţul Buzău - Legende şi istorie”.
În timp ce soldaţii şi subofiţerii cu grade inferioare, peste 500 la număr, erau cantonaţi cu tehnică cu tot în unităţile militare de pe raza judeţului, cadrele Armatei Roşii au fost cazate în case din oraş, unde au locuit împreună cu familiile aduse din URSS pe toată durata staţionării Armatei Roşii în ţara noastră, respectiv 28 august 1944 - 10 iulie 1958. Unii dintre ei locuiau sub acelaşi acoperiş cu reprezentanţii autorităţii lcale comuniste.
”Comandanţii, ofiţerii şi subofiţerii, au locuit în municipiul Buzău în case naţionalizate. De exemplu, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu erau ocupate casele naţionalizate de la numerele 15, 17, 29, 31, sau strada Colonel Buzoianu colţ cu strada Nicolae Bălcescu la nr. 12, acolo unde se află Galeriile de Artă, sau pe strada Tudor Vladimirescu, proprietăţile Oprişan Iarca. La numărul 29 de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu locuiau: Covaci Ilarion, prim secretar al PMR, Alexandru Florescu, primarul municipiului Buzău, lt. maj. Vladimir Lihaciov, locţiitorul comandantului sovietic pe Buzău, care locuia cu soţia sa Tania şi cu fiica Liuba, lt.maj. Victor Gurtovoi, locţiitorul comandantului sovietic, care locuia cu soţia sa Liuba, studentă la fără frecvenţă la Moscova, şi fiica Lera; lt. maj. Mişa, împreună cu familia şi lt. Grişa cu familia”, scrie Gheorghe Petcu în lucrarea sa.
Pentru a îmbunătăţi imaginea ocupantului în rândul localnicilor, conducerea oraşului a gândit că de ajutor ar putea fi aducerea militarilor sovietici la muncile edilitare şi, ulterior, la construcţia unor blocuri de locuit. Astfel şi-au făcut apariţia blocurile din cartierul Obor şi de pe Aleea Trandafirilor, construite de sovietici în anii '50. Acelaşi aport de forţă de muncă a fost folosit şi la pregătirea oraşului pentru o importantă vizită de stat, cu ocazia inaugurării unei fabrici de mase plastice.
”În 1957 se transmisese de la Bucureşti informaţia că vor veni la inaugurarea Fabricii de Mase Plastice tovarăşii Gheorghe Gheorghiu-Dej, prim secretar al PMR şi Chivu Stoica, preşedinte al Consiliului de Miniştri (1955-1961), născut în comuna Smeeni din judeţul Buzău. Primarul Alexandru Florescu, care era vecin cu comandanţii trupelor sovietice staţionate la Buzău, i-a rugat să îi ajute cu ostaşi sovietici pentru a pregăti vizita înalţilor oaspeţi la Fabrica de Mase Plastice. Peste 200 de ostaşi sovietici au ajutat alături de alţi oameni ai muncii din Buzău pentru a nivela terenul, astupa gropile, a planta flori şi iarbă, arbuşti, gard viu, plopi, precum şi cu utilaje: basculante pentru a transporta pământ, gunoaie.” (Gheorghe Petcu, ”Judeţul Buzău - Legende şi istorie”)
”Când trec prin faţa Întreprinderii de Prelucrare Mase Plastice, îmi aduc aminte că plopii din incinta acesteia şi de la stradă sunt plantaţi de ostaşii sovietici”, declara după mulţi ani Alexandru Florescu, primar al Buzăului în acea perioadă.
Unităţile de alimentaţie erau coptate să lucreze pentru armata sovietică. Chiar în faţa Bisericii Sfinţii Îngeri, lângă restaurantul Dunărea, era o brutărie care făcea pâine la tavă, de un kilogram, pentru trupele sovietice. O pâine era tăiată în patru şi revenea câte 250 de grame porţia pentru un soldat la fiecare masă.
Pe toată durata şederii în Buzău a sovieticilor, nu au fost înregistrate conflicte, certuri sau altercaţii
În timp, s-au închegat relaţii între oaspeţii străini şi locuitorii Buzăului, grupuri mixte fiind văzute din ce în ce mai frecvent la petreceri sau festivităţi publice, multe importate de la regimul politic instaurat cu tancul în ţara noastră. De exemplu, populaţia oraşului şi a judeţului Buzău trebuia să serbeze la 7 noiembrie Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, aniversare a loviturii de stat prin care bolşevicii au preluat puterea cu forţa de la guvernul lui Kerenski, şi care a inaugurat a doua fază a Revoluţiei Ruse din 1917.
”În acea perioadă se serba ziua de 7 Noiembrie ca zi a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie. Se instala tribuna în faţa Scolii nr. 1 - Casa Pionierului şi oamenii muncii, armata şi chiar câteva companii sovietice defilau scandând lozinci ca Stalin şi poporul rus/ libertate ne-au adfus!. Asta până în 1953, când a murit Stalin. Apoi alte lozinci: Trăiască prietenia româno-sovietică!, Trăiască lagărul socialist, Trăiască prietenia între popoare sau URSS bastionul păcii e. Manifestarea dedicată zilei de 7 Noiembrie se încheia cu o masă festivă organizată de sovietici la Casa Armatei, la spitalul Militar sau la un restaurant unde la loc de cinste se afla vodca. La Casa Armatei urma un program artistic dar de formaţiile artistice ale armatei sovietice”, scrie Gheorghe Petcu în ”Judeţul Buzău - Legende şi istorie”.
În 1958 trupele sovietice au fost retrase din ţara noastră, iar Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român a dat ordin cadrelor locale de partid să aibă mare grijă să nu apară incidente, oricât de mici. Ruşilor le părea rău că pleacă din România, dar şi unor români.
”A fost adusă în gară fanfara CFR, taraful de la Cooperativa 9 Mai, grupuri de tineri UTM-işti, oameni ai muncii... Se dansau hore, sârbe de către frumoase buzoience în costume populare împreună cu ofiţerii şi trupa sovietică se juca kazaciocul, se strigau lozinci în limbile română şi rusă: Trăiască armata roşie eliberatoare!. Se ofereau flori bravilor ostaşi sovietici şi familiilor acestora”, scrie Gheorghe Petcu în cartea sa.
La plecare, sovieticii au luat cu ei doar piesele mici de mobilier, care era al lor, precum paturi pliante sau noptiere, dar şi lenjerie de pat, plăpumi, perne şi veselă.
Se încarcă comentariile...
