Nereguli cu duiumul, în trafic, depistate în weekend de poliţiştii buzoieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii buzoieni de la serviciul rutier au întocmit, în weekend, un număr de zece dosare penale, au reţinut 34 permise de conducere şi au aplicat 500 de sancţiuni pentru indisciplină în trafic. S-au ales cu sancţiuni deopotrivă şoferi, pietoni, biciclişti şi căruţaşi.

Un număr de 194 de şoferi au fost sancţionaţi pentru nerespectarea regimului legal de viteză, împotriva a şapte dintre aceştia fiind luată şi măsura reţinerii permisului în vederea suspendării pentru o perioadă de 90 de zile pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a limitelor de viteză maxime admise în localităţi dar şi în afara localităţilor. 

Cea mai mare viteză în localitate, 126 km/h, a fost înregistrată de aparatul radar pe şoseaua de centură a municipiului Buzău, la volanul autoturismului fiind un buzoian în vârstă de 43 de ani.

Poliţiştii au mai reţinut în vederea suspendării alte 27 permise de conducere dintre care patru pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, două pentru nerespectarea indicaţiilor poliţistului rutier iar celelalte pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea, prioritatea şi nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului.

Tot în weekend, poliţiştii au întocmit şi zece dosare penale pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Patru dosare penale au fost întocmite după ce poliţiştii au scos din trafic patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 27 şi 40 de ani din Buzău care au fost depistaţi pe drumurile publice la volanul unor autoturisme deşi se aflau sub influenţa alcoolului. Cea mai mare concentraţie alcoolică, 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, a fost înregistrată de aparatul etilotest în cazul unui bărbat în vârstă de 36 de ani depistat pe DN 10, pe raza oraşului Nehoiu.

De asemenea, trei bărbaţi au fost depistaţi de poliţişti în timp ce conduceau autovehicule neînmatriculate pe raza municipiilor Buzău şi Râmnicu Sărat. La volanul unuia, poliţiştii au identificat un gălăţean în vârstă de 20 de ani care a prezentat la control o poliţă falsă de asigurare obligatorie pentru pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie. Totodată, poliţiştii au stabilit că plăcuţele cu numărul de înmatriculare montate pe autoturismul bărbatului erau false. 

Alte infracţiuni constatate de poliţişti au fost conducerea unui autovehicul fără permis şi având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite