Fugar buzoian condamnat la 5 ani pentru trafic de persoane, prins în Vama Nădlac

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fugarul a fost prins de poliţişti chiar înainte să părăsească ţara                                          FOTO: Arhivă
Fugarul a fost prins de poliţişti chiar înainte să părăsească ţara                                          FOTO: Arhivă

La jumătatea acestei săptămâni, la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Buzău a fost primit spre punere în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Buzău pe numele unui tânăr în vârstă de 32 de ani, din Buzău, condamnat la 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane.

Poliţiştii au efectuat verificări şi investigaţii privind persoana în cauză şi au stabilit că bărbatul intenţionează să se sustragă executării pedepsei şi să plece în cel mai scurt timp în Italia. Pentru a împiedica fuga buzoianului, poliţiştii au solicitat urmărirea la nivel naţional, concomitent cu instituirea consemnului la frontieră.

În dimineaţa zilei de 21 februarie, tânărul a fost depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, pe sensul de ieşire din ţară. Buzoianul a fost introdus, joi, în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Arad, de unde va fi transferat în penitenciar, în vederea ispăşirii pedepsei.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite