Demisie la vârful PD-L Buzău
0Preşedintele interimar al organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, Raul Florescu, şi-a dat demisia din funcţie în această dimineaţă, păstrându-şi, însă, funcţile de prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, respectiv de preşedinte al organizaţiei municipale Râmnicu Sărat.
În textul demisiei, trimis prin fax conducerii centrale, Raul Florescu invocă motive personale. Un motiv al demisiei ar puta fi eşecul închegării, la nivelul judeţului Buzău, a Alianţei Creştin Liberale, fapt care ar fi trebuit să se materializeze prin crearea unei majorităţi PDL-PNL la nivelul Consiliului Judeţean.
Raul Florescu a fost numit preşedinte interimar al organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, de către Biroul Permanent Naţional, după demisia din toate funcţiile deţinute în partid de către deputatul Cezar Preda.
Fostul preşedinte al organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a precizat că exclude o revenire a sa pe funcţia de lider PDL Buzău.